Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eco Sud cheama Salubritatea in instanta

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 16 august 2006 ·

Razboiul dintre gestionarul rampei ecologice de la Mofleni si municipalitatea Baniei se poarta de câteva zile pe doua planuri. In paralel cu negocierile pentru stabilirea unui nou tarif pentru deseuri, SC Eco Sud Bucuresti a dat in judecata Serviciul Public de Salubritate, unitate subordonata Consiliului Local Craiova, pentru recuperarea unei restante de 5,4 miliarde de lei vechi, suma reprezentând contravaloarea serviciului de depozitare a gunoiului in perioada noiembrie - decembrie 2005. Restul datoriei pe care Salubritatea o are catre Eco Sud, respectiv opt miliarde de lei, va fi platit esalonat in baza unui act aditional la contractul dintre cei doi operatori, valabil pâna la 16 iunie 2006. „O sa facem intâmpinare, fiindca, in primul rând, vrem sa cerem stramutarea procesului la Craiova. Ei ne-au intentat actiunea in Bucuresti, dar noi suntem pârâti, deci trebuie sa o inregistreze la Craiova. Nu au fost de acord sa includem si suma de 5,4 miliarde in actul aditional prin care am reevaluat impreuna modalitatile de plata a datoriei“, a declarat directorul Salubritatii, Sorin Ciobanu. Precizam ca, din cauza neintelegerilor dintre administratia Craiovei si SC Eco Sud in privinta pretului de depozitare, prima stabilind un tarif de 13,85 dolari pe tona, iar cealalta cerând 35 de euro pe tona, societatea bucuresteana si Serviciul de Salubritate nu au semnat inca un contract, Eco Sud nemaiincasând nici un ban din iunie 2006, desi reziduurile orasului sunt duse zilnic in rampa. Irena Ilie, directorul Eco Sud, nu a putut fi contactata. Razboiul dintre gestionarul rampei ecologice de la Mofleni si municipalitatea Baniei se poarta de câteva zile pe doua planuri. In paralel cu negocierile pentru stabilirea unui nou tarif pentru deseuri, SC Eco Sud Bucuresti a dat in judecata Serviciul Public de Salubritate, unitate subordonata Consiliului Local Craiova, pentru recuperarea un

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

TITULARIZARE 2025 - Proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar are loc marţi/ Peste 39.700 de candidaţi, aşteptaţi

News.ro acum 51 minute
Peste 39.700 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină, marţi, proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar (Titularizare 2025). Pentru titularizare, candidaţii tr

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 10 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 10 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

19°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°