Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Donarea nu poate fi remunerata

Publicat in Romania Libera, joi 17 august 2006 ·

O noua lege privind activitatea de transfuzie sanguina si donarea sangelui va intra in vigoare incepand cu toamna acestui an. Potrivit prevederilor actului normativ, donarea este un act voluntar, anonim si neremunerat. "Bonurile alimentare nu sunt incluse in remunerare. Actuala lege a gasit o solutie, un compromis, in momentul in care au disparut restaurantele lacto-vegetariene cu care centrele de transfuzii aveau contracte si unde donatorii puteau servi, gratuit, masa. Pentru ca tarifele restaurantelor obisnuite au crescut foarte mult, iar centrele de transfuzii nu aveau posibilitatea de a oferi donatorilor o masa, guvernantii au decis sa implementeze acest sistem al bonurilor valorice", a declarat medicul coordonator al Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanta, dr. Alina Dobrota. Aceasta a mai afirmat ca ceea ce se poate considera o forma de remunerare este legat de reducerea de 50% pe mijloacele de transport in comun. "Proiectul de lege este depus la Ministerul Sanatatii, insa nu a fost inca aprobat. In concluzie, nimeni nu poate spune cu exactitate daca se va renunta sau nu la acordarea acestor facilitati pe mijloacele de transport in comun", a mai precizat medicul Alina Dobrota. La ora actuala, fiecare persoana acceptata pentru donare primeste cate un bon de masa in valoare de 30 RON, iar la cea de-a cincea donare consecutiva, valoarea se dubleaza. De asemenea, salariatii au dreptul la doua zile libere, cat sa se refaca dupa donare, si de reduceri la transportul in comun pe o perioada de doua luni. In ceea ce priveste numarul persoanelor care se prezinta la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanta, medicul coordonator spune ca doar 15% dintre acestea nu sunt eligibile. "In medie, sunt admise pentru donare 39 de persoane. Avem acoperite cu rezerve toate grupele sanguine, insa apelul nostru catre populatie se mentine. Astfel, ii rugam pe consta

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala Ligii Campionilor şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul - VIDEO

News.ro acum 30 minute
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Meciul de

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum o ora
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Real Madrid a câștigat Liga Campionilor. Al 15-lea trofeu din palmares!

Ziua Constanta acum 20 minute
Campioana Spaniei, Real Madrid, a câștigat ediția 2023/2024 a Ligii Campionilor, după ce a învins în finala jucată la Londra, pe stadionul Wembley, echipa germană Borussia Dortmund. Scorul a fost 2-0 (0-0), prin golurile marcate de Carvajal (74) și

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 5 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Tineri răniți după ce s-au oprit cu mașina în peretele unei case. Unde a avut loc accidentul FOTO

Ziare.com acum o ora
Doi tineri au fost răniţi sâmbătă seară, 1 iunie, după ce maşina în care se aflau a părăsit partea carosabilă, a rupt un gard şi s-a oprit în zidul unei case de pe raza localităţii Broscăuţi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 7 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum o ora
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 5 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 5 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 3 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Vremea

București
acum

23°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

23°
dum.

18°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

20°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

15°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/27°