Ilinca BERNEA
Semnul Lunii
Editura Cartea Romaneasca, Colectia „Proza“,
Bucuresti, 2006, 440 p.
Artista plastica si multimedia, feminista atipica, poeta si prozatoare cu cinci volume publicate, Ilinca Bernea (n. 1974) e un personaj. ii cunosteam pina acum doar citeva eseuri – pledoarii indraznete pentru un feminism antifreudian, metafizic, „eretic“, privit din perspectiva unei conceptii androginice asupra spiritului – de ajuns ca sa-i pretuiesc ideile. Stimulat de ele, mi-am aruncat mai an privirea prin romanul-manifest Legende androgine (2004). Coplesit si, de ce n-as recunoaste, usor inhibat de caracterul sau diluvial, contrariat de prolixitatea unor pasaje, am aminat lectura intregului pentru mai tirziu. intre timp, Editura Cartea Romaneasca a lansat un val de tineri prozatori premiati de Uniunea Scriitorilor la concursul de manuscrise pe 2006. Printre ei – Ilinca Bernea, cu un roman – Semnul Lunii – in care m-am grabit sa vad un eveniment de sezon.
- Cu asemenea carti trebuie sa ai rabdare
Un roman maximalist si masiv – peste 430 de pagini –, existential, filozofico-initiatic, vizionar si „de idei“ – specialitatea casei – despre... dar mai bine sa nu anticipam. Oricum, citind extrasele emfatice de pe mansonul copertei: „chiar daca se-alese praful de Zei ca Vivaldi, Paracelsus, Dante Aligheri sau domnul Kant…“ am devenit mult mai precaut. Iar declaratiile autoarei de pe LiterNet m-au pus de-a binelea pe ginduri: „Mi-am dorit sa termin Semnul Lunii pe 2 iulie anul trecut... cind ar fi fost comemorarea zilei lui de nastere, dar n-am reusit“. Chiar si in cazul celor morti, zilele de nastere se aniverseaza, nu se comemoreaza... Dar sa nu fim chitibusari, mi-am zis. Cu asemenea carti trebuie sa ai rabdare.
Purtata de revolta sa metafizica impotriva lumii (post)moderne aptere, vulgare si falocrate, autoarea
