Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asigurarea obligatorie

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 17 august 2006 ·

Începând de ieri, 17 august, agenţii din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Reghin au iniţiat acţiunea de verificare a valabilităţii asigurărilor obligatorii de răspundere civilă. Conducătorii auto care au fost verificaţi în acest sens şi nu au avut asigurarea RCA plătită la zi au fost sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 1000 şi 2000 RON, iar talonul maşinii a fost reţinut până când proprietarii autoturismelor îşi vor plăti asigurarea obligatorie pentru cea de-a doua jumătate a anului. Preţul asigurărilor este stabilit în funcţie de capacitatea cilindrică a autoturismului, astfel, pentru un autoturism cu o capacitate cilindrică între 1200 şi 1400 centimetri cubi, asigurarea costă 84 de lei pentru o perioadă de şase luni, iar pentru autoturismele care se încadrează între 2000 şi 2500 centimetri cubi, proprietarii vor achita taxa de 100 de lei, pentru o jumătate de an. (A.P.)

Începând de ieri, 17 august, agenţii din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Reghin au iniţiat acţiunea de verificare a valabilităţii asigurărilor obligatorii de răspundere civilă. Conducătorii auto care au fost verificaţi în acest sens şi nu au avut asigurarea RCA plătită la zi au fost sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 1000 şi 2000 RON, iar talonul maşinii a fost reţinut până când proprietarii autoturismelor îşi vor plăti asigurarea obligatorie pentru cea de-a doua jumătate a anului. Preţul asigurărilor este stabilit în funcţie de capacitatea cilindrică a autoturismului, astfel, pentru un autoturism cu o capacitate cilindrică între 1200 şi 1400 centimetri cubi, asigurarea costă 84 de lei pentru o perioadă de şase luni, iar pentru autoturismele care se încadrează între 2000 şi 2500 centimetri cubi, proprietarii vor achita taxa de 100 de lei, pentru o jumătate de an. (A.P.)

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 3 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 22 minute
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

Momente cumplite pentru o familie din Bihor: Două fetițe au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Una este în stare foarte gravă

Ziare.com acum 3 ore
Două fetiţe, în vârstă de 5 şi 7 ani, dintr-o localitate din județul Bihor, au fost rănite joi, 6 iunie, după ce au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Fata de 7 ani, inconştientă, a fost preluată de elicopterul SMURD, iar cea de 5 ani de

CNAIR Se redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan

Ziua Constanta acum 3 ore
Vineri, 07.06.2024, începând cu ora 07:00, se va redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan (DN 7C), inclusiv în zona montană, între Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu) şi Piscul Negru (judeţul Argeş), pe sectorul cuprins între km 130+800 - km 104+00

Cristian Popescu Piedone nu se retrage din cursa electorală pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 4 ore
„Îmi pare rău pentru familia mea, pentru copiii şi nepoţii mei care au fost hărţuiţi, batjocoriţi, îmi pare rău pentru Nicuşor Dan şi Gabriela Firea, cei care şi-au făcut calcule politice privind retragerea mea. Îmi pare rău pentru toate ofertele de

Declaraţie comună ce susţine un acord de încetare a focului în conflictul Israel - Hamas semnată de mai mulți lideri, printre care și președintele României

Ziua Constanta acum o ora
Liderii din România, Statele Unite, Argentina, Austria, Brazilia, Bulgaria, Canada, Columbia, Danemarca, Franța, Germania, Polonia, Portugalia, Serbia, Spania, Thailanda și Regatul Unit au făcut apel la Hamas să înceteze focul și să elibereze ostati

BREAKING NEWS: Banca Centrală Europeană reduce dobânda pentru prima oară în ultimii cinci ani

Mediafax acum 3 ore
BCE a redus dobânda de referinţă pentru depozite cu un sfert de punct procentual, până la 3,75%. Euro s-a menţinut stabil, crescând cu 0,1%, la 1,0865 dolari, după anunţul privind rata. Randamentele Bund germane pe doi ani, sensibile la rata dobânzi

Salariul minim brut: Leafa românilor a fost majorată la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 3 ore
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, faţă de 3.300 lei cât este în prezent, a anunţat

Europa, lovită de caniculă! Temperaturile ajung la aproape 50 de grade Celsius

Cancan acum o ora
Meteorologii anunță vreme caniculară, săptămâna viitoare, în Europa. S-au înregistrat, deja, aproape 50 de grade Celsius în Arabia Saudită, specialiștii vorbind despre un record de temperaturi. Meteorologii nu vin cu vești tocmai favorabile. Special

Viktor Orban spune că îl va susţine pe Mark Rutte la şefia NATO numai în anumite condiţii şi că acum sprijină România

HotNews acum o ora
Premierul ungar Viktor Orban a declarat că l-ar putea sprijini pe premierul olandez Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO numai dacă sunt îndeplinite anumite condiţii. Viktor OrbanFoto: Denes Erdos / AP / Profimedia Mark Rutte trebuie

Vremea

București
acum

26°
joi

18°/30°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/32°
Iasi
acum

29°
joi

16°/29°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

23°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

28°
joi

15°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/33°