Romania periferica a fost adesea perceputa (ori s-a perceput pe sine) in oglinda unei multitudini de spatii culturale, ca, de pilda, centrele imperiale fata de care a fost subordonata la un moment dat in trecut, existind, cu toate acestea, intr-o retea de influente care evoca spatii culturale indepartate. Analizind ceea ce el denumeste heterotopii, „ceva asemanator contra-amplasamentelor“1, Michel Foucault este interesat doar de teritorialitate sau locuri „reale“ din punct de vedere spatial pentru a-si construi termenul („locuri desenate in chiar procesul de instituire a societatii“).
El defineste heterotopiile prin contrast cu utopiile, care sint mai mimetice („Utopiile sint amplasamente fara un loc real. Sint amplasamente care intretin cu spatiul real al societatii un raport general de analogie directa sau rasturnata“). Heterotopiile sint „...un soi de utopii efectiv realizate in care amplasamentele reale care se pot gasi in interiorul culturii sint in acelasi timp reprezentate, contestate si inversate, niste specii de locuri aflate in afara oricarui loc, chiar daca sint localizabile in mod efectiv. Aceste locuri, dat fiind ca sint absolut altfel decit toate celelalte amplasamente pe care le reflecta si despre care vorbesc, le voi numi, prin opozitie, heterotopii; si cred ca intre utopii si aceste amplasamente absolut altfel, aceste heterotopii, fara doar si poate, un soi de experienta mixta, care va fi fiind oglinda“. Un soi de experienta mixta este si construirea discursiva a Romaniei in oglinda Orientului, a Balcanilor, a Europei Centrale si Rasaritene, asemanatoare cu fiecare din aceste amplasamente si, totusi, diferita2.
- Balcanii sint atit un stereotip negativ, cit si o metafora
intr-adevar, daca este sa gasim un factor comun pentru reprezentarile despre Romania, acesta este liminalitatea, implicind conditia intermediara, de
