Pentru ca nimeni n-a stiut, in perioada formarii, sa ma invete ce inseamna sa scrii literatura, am incercat sa aflu asta de unul singur. Din momentul in care am avut senzatia ca stiu cite ceva despre subtilitatile si motivatiile scrisului, am vrut sa vad daca stiinta mea e si eficienta. intre timp devenisem profesor, desi nu prea aveam habar de „tainele“ acestei meserii. Pedagogia nu mi-a placut niciodata.
Pe atunci, in urma cu treizeci de ani, ma consideram poet si scriam un fel de texte din care se putea vedea cu claritate ca sint un autor care are o relatie deloc inocenta, mai exact critica si suspicioasa, cu limbajul, stilul si temele poeziei. in studentie, facusem parte dintr-un grup, participasem la experimente comune, descoperisem gustul cautarii literare. Aveam in continuare nostalgia atmosferei de grup si cred ca de aici a pornit totul, de la dorinta mea de dialog si comunicare prin feedback. Primele „lectii“ de scriere creatoare le-am inceput la Scoala Generala Nr. 1 din Zarnesti, unde am fost profesor de romana aproape cincisprezece ani, pina in 1989.
Am spus „lectii“, desi cuvintul nu e tocmai potrivit pentru ceea ce incercam sa fac atunci cu elevii mei de 10-14 ani. A fost vorba mai degraba de o serie intreaga de acte de nonconformism didactic, ivite de la sine din starea mea de nonconformism poetic. Cum in poezie voiam sa fug de imbicseala si emfaza stilurilor la moda, si de-a lungul carierei mele de dascal intr-un orasel de provincie am incercat evaziunea, toate formele de libertate personala pe care mi le-am putut imagina. Cind am inteles ce inseamna rutina profesoratului, mi s-a facut groaza de plictiseala orelor de romana, de plictiseala mea personala dar si de plictiseala indusa in micii mei subiecti pedagogici, si am reactionat rapid.
Simteam nevoia sa ma opun sistemului, conventiilor pedagogice, masificarii indiv
