Stimaţi colegi,

Ne aflăm în faţa adoptării unui document important, a cărui necesitate este neîndoielnică, în condiţiile în care va reuşi să respecte întocmai prevederile Constituţiei României, răspunzând totodată exigenţelor civilizaţiei europene şi standardelor UE. Din această perspectivă, trebuie să pornim de la realitatea că ţara noastră a fost apreciată constant în ultimii ani pe plan internaţional pentru atenţia cu care a tratat drepturile minorităţilor naţionale, garantate şi reglementate clar în articolele 6, 32, 120 şi 128 din Constituţie, în concordanţă cu normele europene şi cu recomandările Comisiei de la Veneţia. Subliniez acest lucru pentru că dezbaterea Proiectului de statut şi examinarea noilor concepte trebuie să se bazeze pe respectarea aceloraşi documente şi principii.

O lege mai presus de Constituţie?

Cel dintâi aspect pe care se cuvine să-l abordăm deschis este că, în mod evident, autorii proiectului sunt perfect conştienţi că noutăţile inovative pe care le avansează presupun în prealabil tocmai modificarea Constituţiei! De acest adevăr presupun că este conşient întregul Guvern Tăriceanu, de vreme ce şi-a asumat proiectul, înaintându-l Parlamentului, pentru dezbatere şi aprobare. Să nu uităm, însă, că parlamentarii UDMR n-au acceptat niciodată conceptul de stat naţional unitar, cerând în repetate rânduri modificarea articolului 1 din Constituţie, odată cu introducerea unor noţiuni de genul "părţi constitutive ale statului", "drepturi colective" sau "autonomie culturală". Mai mult chiar, în Programul politic al UDMR se stipulează fără echivoc, la art.4, litera b, că "doreste să obţină formularea juridică şi validarea pe cale administrativă a diverselor forme de autonomie – inclusiv autonomia teritorială …".

Ne regăsim, deci, stimaţi colegi, în faţa unei noi tentative de revizuire a Constituţiei României, impediment majo