Acum vreo zece ani, un tinar cintaret roman de muzica usoara se plingea ca drept recompensa pentru o izbinda festivalistica a fost trimis nu in Vest, ci in Mongolia – si, in plus, cu trenul. La vremea aceea, sa fii trimis in Mongolia trebuie sa fi fost echivalent cu un exil in Siberia. De citiva ani insa, Mongolia functioneaza drept una dintre cele mai eficiente proiectii ale Europei aflate in cautare de exotic.
La ora la care cele mai indepartate insule ale Sudului sint intesate cu complexuri hoteliere, Mongolia inca reuseste sa satisfaca setea de aventura, de poezie si de elementar a occidentalilor si, cu precadere, in mediile intelectuale. Die Zeit publica reportaje de calatorie din Mongolia; in prospectele liniilor aeriene, reclamele marilor metropole europene sint palide in comparatie cu fastul coloristic al iurtelor, ba chiar s-au gasit one-man-companies care ofera spre vinzare iurte.
„Moda“ mongola in tarile de limba germana a inceput in 2003, cind Byambasuren Davaa, o tinara realizatoare de filme documentare de la Televiziunea de Stat din Ulan Bator, a realizat, ca studenta la Hochschule für Fernsehen und Film din München, filmul pentru copii Povestea camilei care plingea (coregizor: Luigi Falerno). Filmul a cunoscut peste noapte un succes rasunator de public si a fost chiar nominalizat la premiul Oscar. Aceeasi simplitate a intrigii si o betie cromatica inegalabila (camera este semnata de Daniel Schönauer, student la aceeasi universitate) caracterizeaza si Pestera ciinelui galben (2005), filmul de absolvire al tinerei regizoare de origine mongola. Si aici protagonistii sint o familie de nomazi, filmati – cu o minima interventie din partea echipei – in desfasurarea vietii lor zilnice. Copii imbujorati in costume rosii, albastre si violet intens urmaresc, intinsi pe verdele suculent al pajistilor nesfirsite, spectacolul norilor. Sint reinvia
