Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La paşapoarte, după-amiaza

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 17 august 2006 ·

Serviciul Public Comunitar pentru Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor Simple (SPCEEPS) din Cadrul Instituţiei Prefectului – judeţul Braşov, se confruntă cu un volum aproape dublat de muncă. Venirea acasă a românilor care lucrează în străinătate şi graba lor de a-şi preschimba paşapoartele determină un adevărat haos în holul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov. În urma centralizării datelor pe perioada 7 august - 12 august 2006, la Serviciul Public Comunitar pentru Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor Simple (SPCEEPS) Braşov s-au primit 1.850 de cereri, la care se adaugă 10 dosare care nu au fost soluţionate în termenul legal de 20 de zile. Au fost emise în această perioadă 1.493 paşapoarte, dintre care 1.379 sunt paşapoarte simple, iar 60 pentru cetăţeni români cu domiciliul în străinătate. „Pentru ca activitatea la Serviciul Public Comunitar pentru Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor Simple (SPCEEPS) Braşov să se desfăşoare în condiţii cât mai civilizate, în aceste zile au fost montate două aparate de aer condiţionat pentru ca lumea să poată măcar să respire cât stă la cozi”, ne-a explicat prefectul Aurelian Danu. Mai mult, de săptămâna trecută prefectul Aurelian Danu a decis modificarea programului de lucru, prin instituirea programului de week-end, precum şi detaşarea a 4 persoane din cadrul altor direcţii şi servicii ale instituţiei pentru a putea acoperi volumul mare de muncă din această perioadă şi pentru a reduce timpul de aşteptare la ghişee. Astfel, programul de la Biroul Paşapoarte va fi zilnic în intervalul orar 08.30 - 19.00, iar sâmbăta de la orele 08.30 la 14.00. „Rog braşovenii să meargă şi după-amiaza pentru a-şi face paşaportul, după orele 16.00, când sunt foarte puţini solicitanţi. Din păcate, am mai identificat o problemă care a apărut. Acolo, la coadă la paşapoarte, se vând locuri. Sunt câteva nume care se află în cercetare acum”, a adăug

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 47 minute
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 2 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 3 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 3 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 8 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

MAE recomandă evitarea oricărei călătorii în Liban, în contextul tensiunilor actuale

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul recomandă ferm cetăţenilor români care se află deja în Liban să părăsească teritoriul acestui stat prin cursele aeriene încă disponibile. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale si

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

20°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°