Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fructele de padure, de trei ori mai scumpe in piata decât la Directia Silvica

Publicat in GAZETA de SUD, joi 17 august 2006 ·

Pretul unui kilogram de fructe de padure in Piata Centrala din Râmnic este dublu, sau triplu la unele sortimente, in comparatie cu cel practicat de Directia Silvica (DS) Vâlcea. Un kilogram de mure se vinde in Piata Centrala cu 4 RON, iar unul de afine costa 8 RON. Preturile fructelor de padure care se vând in piata sunt foarte ridicate pentru ca vânzatorii pun la socoteala si transportul. Ion Oprescu, seful Biroului Productie si Comercializare din cadrul DS Vâlcea, spune ca fructele de padure care se vând prin intermediul directiei au preturi mult mai mici, comparativ cu cele din piata. „Noi dam fructele la preturi mici si in general le exportam. Astfel ca, la noi, un kilogram de mure costa 1 RON, unul de zmeura 2,3 RON, unul de afine 4 RON, iar unul de macese 0,85 RON“, a declarat Ion Oprescu. Majoritatea vânzatorilor din piata sunt oameni care nu au loc de munca si, pentru a câstiga bani, strabat dealurile si muntii pentru o galeata cu fructe. „Am urcat pe toate dealurile din orasul Calimanesti si am pierdut o zi ca sa strâng o galeata de mure. Problema e ca oamenii nu prea cumpara si ridica din umeri, zic ca sunt prea scumpe. Ba multi ne si injura, ca nu lasam din pret. Costul nu e ridicat, pentru ca la banii astia nu este platita nici macar munca. Pe un kilogram de mure cer 4 RON si nu le-am afisat nici pretul ca am zis ca mai las din el daca sunt cumparatori dornici sa ia“, a declarat Maria Ionica. Pretul unui kilogram de fructe de padure in Piata Centrala din Râmnic este dublu, sau triplu la unele sortimente, in comparatie cu cel practicat de Directia Silvica (DS) Vâlcea. Un kilogram de mure se vinde in Piata Centrala cu 4 RON, iar unul de afine costa 8 RON. Preturile fructelor de padure care se vând in piata sunt foarte ridicate pentru ca vânzatorii pun la socoteala si transportul. Ion Oprescu, seful Biroului Productie si Comercializare din cadrul DS Vâlcea,

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 4 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum 5 ore
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 9 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 10 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 10 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 10 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 9 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 9 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 11 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Şase persoane, implicate într-un accident rutier produs în municipiul Suceava

News.ro acum 10 ore
Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier produs sâmbătă după amiază în municipiul Suceava. Trei dintre ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului, una dintre acestea fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

19°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

20°/31°
lun.

19°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/25°
lun.

20°/27°
mar.

22°/25°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

20°/30°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

21°
dum.

21°/34°
lun.

18°/31°
mar.

17°/33°
mie.

19°/34°