Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Isarescu: Inflatia la sfarsitul anului va cobori la 6,1%

Publicat in Ziarul Financiar, joi 17 august 2006 ·

"Aduc vesti mai bune", a fost salutul cu care guvernatorul Mugur Isarescu a inceput ieri prezentarea raportului asupra inflatiei in trimestrul al doilea, raport al carui ton a fost in general mult mai destins decat la precedentele.

Estimarea privind inflatia la sfarsitul anului a coborat la 6,1%, fata de 6,8%, in mai, in conditiile in care BNR a stabilit cu guvernul un calendar care impinge majorarile de preturi administrate spre 2007 si 2008. El a incheiat conferinta cu un avertisment, precizand ca BNR nu are in vedere sa relaxeze politica monetara in "viitorul previzibil", adica urmatoarele doua trei trimestre.

"Tinand cont de ultimele evolutii, nu mi se pare imposibil sa se atinga limita superioara (a tintei de inflatie, respectiv 6% - n.r.), dar cred ca va fi destul de greu. Ramane sa vedem cum vor evolua lucrurile in al doilea semestru, mai ales ca inflatia CORE2 in iulie ar putea sa sufere o inversare de tendinta, iar impactul sezonier al pretului fructelor si legumelor va disparea in toamna", considera Radu Craciun, seful Departamentului de cercetare la ABN Amro Bank.

Guvernatorul a explicat ca mentinerea actualelor conditii de dobanda de interventie, rezerve minime la lei si la valuta si normele privind creditarea vor duce la o intarire a politicii monetare, pe fondul scaderii in continuare a inflatiei.

Dobanda de politica monetara a BNR a fost setata la 8,75% pe an in iunie, respectiv cu circa 2,5 puncte procentuale peste nivelul inflatiei din iulie, de 6,2%. O dobanda de politica monetara de aproape trei puncte procentuale in termeni reali "este destul de mare", considera Isarescu.

Pe de alta parte, el a subliniat ca masurile implementate de BNR in ultimul an pentru temperarea creditarii, pe care le numeste "neortodoxe", au dat roade.

Din 2005, banca centrala a majorat dobanda de interventie (dupa o relaxare in primel

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 59 minute
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Elias Charalambous, imediat după Petrolul - FCSB 0-1: „E ceva ce nu putem schimba”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Elias Charalambous (44 de ani), antrenorul lui FCSB, a reacționat după a campioanei en-titre în Superliga, 1-0 cu Petrolul Ploiești, în deplasarea din etapa a doua. E foarte important pentru încredere, mi-a plăcut cum am jucat în repriza a doua. Am

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 10 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 13 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°