Cele trei zile in care s-a sarbatorit Braila s-au terminat. In doar citeva cuvinte se poate spune: "A fost foarte frumos!". Ultima seara a fost si cea mai reusita, desi a inceput cu o intirziere de mai bine de o ora, pentru ca "Blondy" a ramas blocata in trafic. E adevarat ca aproape tot orasul se adunase in zona falezei, insa o intirziere de o ora este greu de inteles cum s-a putut produce. Publicul a demonstrat ca are o rabdare de fier. A asteptat cu stoicism, in picioare, sa inceapa spectacolul.
Concertul de pe Esplanada a inceput cu "Blondy", Andreea Banica fiind insotita de doua dansatoare, Ramona si Cristina. Repertoriul sau pentru concerte a inceput ca de obicei cu "Fiesta", care, ce-i drept, a reusit sa infierbinte atmosfera, cu toate ca barbatii aflati la fata locului erau deja infierbintati de prezenta foarte sexy a Andreei Banica. Din pacate, Andreea Banica nu a cintat live, insa in scurtele momente cind a cintat fara banda a demonstrat ca totusi calculatorul nu a avut o contributie esentiala la acuratetea vocii sale. Au urmat apoi melodiile "Dansez, dansez", "Numele tau e sufletul meu" si "Ai gresit, dar nu te pot uita". Spectatorii s-au animat si au inceput sa danseze de-a dreptul la cover-ul "What a feeling". Toata lumea a ris atunci cind cintareata a remarcat un copil cocotat intr-un copac de pe Esplanada si i-a spus: "Sa fii atent sa nu cazi. Daca te vede ma-ta sau tac-tu, o sa iei o bataie. Cind eram ca voi ma urcam in copaci de nu aveam aer". Trecind peste vulgaritatea exprimarii, publicul a apreciat interventia ei. Distractia a continuat cu melodiile "Indragostiti", "Te-am iubit, te-am iubit", iar in final a revenit mult apreciata "Fiesta", despre care Andreea Banica a spus ca vrea chiar sa o lanseze in afara tarii, pentru ca avut o priza deosebita la un festival de muzica usoara din Polonia, la care a participat de curind.
@