Întîmplarea a făcut să mă aflu la Paris la începutul lunii mai, cînd se aştepta intrarea în librării a ultimului volum al lui Gérard Genette intitulat Bardadrac, cu un cuvînt inexistent în dicţionarele obişnuite ale limbii franceze şi care semnifică, într-un vocabular personal, o geantă încăpătoare în care poţi să pui orice, metaforă inspirată pentru această carte atît de aparte; apărută tot la editura pariziană Seuil, ea şi-a găsit locul într-o colecţie ne-onorată pînă acum de marele poetician, Fiction & Cie.
De unde poate şi deruta librarilor care, în aşteptarea cărţii şi deja puşi în încurcătură de titlul ei, o anunţau unii ca pe un roman, alţii ca pe un jurnal, alţii ca pe nişte memorii. De acasă unde, prin deosebita amabilitate a autorului, primisem cartea în "avant-premieră", am aflat că e vorba de un dicţionar mai special. Nerăbdătoare m-am adresat autorului, care, amuzat şi enigmatic, mi-a răspuns "E un pic din toate astea. Veţi vedea."
De altfel textul (auto)ficţional "Capriccio", precum şi unele eseuri din Figuri IV şi Figuri V, lăsau deja să se întrevadă interesul lui Genette pentru o altfel de scriitură decît cea "tehnică", de poetician naratolog, iar Bardadrac, capricios şi personal dicţionar, o confirmă din plin.
Consistentul volum de 450 de pagini are, aşadar, aparenţa unui dicţionar special, intim, individual, în care dezordinea amintirilor, reveriilor, reflecţiilor, digresiunilor, maximelor şi butadelor, capătă o ordine alfabetică ce se desfăşoară de la Aa, numele unui mic fluviu ce salvează pe rebusişti în situaţii extreme şi Zut, exclamaţie familiară de nemulţumire şi care, ne previne, ludic, autorul ar putea fi ultimul său cuvînt.
Într-un foarte scurt avertisment, cu un motto din Montaigne, Genette invocă genul dicţionarului care, îndepărtîndu-se de repertoriu şi de catalog, a pornit nestingherit
