• Piraţii din Caraibe: Cufărul omului mort / Pirates of the Caribbean: Dead Man’s Chest (SUA, 2006), de Gore Verbinski.

Ce actor s-a mai răsfăţat vreodată într-un blockbuster aşa cum se răsfaţă Johnny Depp în seria Piraţilor din Caraibe? De obicei, actorii interesanţi şi creativi par legaţi de mîini şi de picioare atunci cînd joacă în producţii hollywoodiene de gabaritul ăsta, dar realizatorii Piraţilor au avut inteligenţa de a crea, în burta leviatanului economic şi tehnologic pe care-l aveau de strunit, un spaţiu generos în care un excentric ca Depp să poată face ce vrea. A vrut să-şi bălmăjească replicile ca un beţiv? OK. A vrut să alerge dînd din fund - nu ca un bărbat de acţiune, ci ca tocilara clasei la ora de sport? Foarte frumos. A vrut să arate ca un pirat de carnaval care, ajungînd prea devreme la fundul trusei de machiaj şi accesorii pentru piraţii de carnaval, şi-a completat look-ul cu materiale din trusa de machiaj şi accesorii pentru ţigănci ghicitoare? Excelent. N-a vrut să copieze modelele clasice - Flynn, Lancaster -, în schimb a studiat cu maximă atenţie prestaţiile maimuţelor şi ale papagalilor care obişnuiau să înnobileze cu prezenţele lor filmele cu Flynn şi Lancaster? Perfecţiune. În Piraţii din Caraibe 2 (pe ecrane din 25 august), el are ocazia de a purta încă trei perechi de ochi (vopsite pe obraji) pe lîngă cea regulamentară. Şi vorbeşte canibala. Şi e plătit fabulos ca să facă lucrurile astea, pe care sînt convins că le face în mod regulat şi la el acasă. Şi merită fiecare bănuţ: într-adevăr, aşa trebuie tratată o superproducţie hollywoodiană - ca o escapadă personală sponsorizată grandios, ca o invitaţie de a o face lată pe banii lor. Sună iresponsabil? Dar oricum vorbim despre o lume iresponsabilă: să cheltuieşti sute de milioane pe nişte filme cu piraţi este un lucru iresponsabil. Nu iresponsabilitatea în sine e marea prob