Cum adica „fosta Securitate”? Atentie la aceste cuvinte care se inalta din centrul opiumului democratic. Securitatea exista, intr-un anume fel complicat si decisiv.

Dupa balul mortuar din decembrie ’89, Securitatea a incetat sa mai fie o institutie, lepadindu-se, adica, de sediu, bufet si schema de salarizare. Insa in chiar momentele in care isi abandona firma si stampila, Securitatea s-a transformat intr-o realitate istorica viitoare. Ea a fondat noul stat roman.

I-a dat personalul de virf si instinctele joase, a preluat economia, a desenat institutiile care se ocupa cu protectia legislativa a oligarhiei (Parlamentul) si cu recrutarea principiilor de drept in serviciul starii de fapt (Justitia). „Fosta Securitate” a incetat sa mai pozeze in institutie si a atins, astfel, adevarata ei definitie. „Fosta Securitate” s-a dovedit singura noastra traditie politica.

Vorbim, adesea, neglijent despre traditie si avem impresia ca acest cuvint e dator sa descrie continuitati pozitive. Ne gindim, de pilda, nostalgic la faimoasa „traditie democratica romaneasca”, la interbelic si parlamentarism. Uitam ca aceasta traditie pozitiva a fost distrusa pina la ultima fila si pina la ultimul os de detinut politic. Refuzam sa intelegem ca avem o traditie noua.

Ca ea nu e deloc pozitiva, iar acest lucru nu o face mai putin activa si valabila. „Fosta Securitate” e autoarea ultimelor doua proiecte statale romanesti. Primul - impus, prin forta, la remorca unui regim de ocupatie straina, in 1947. Al doilea - lansat sub premisa imitativa a democratiei, in 1989.

Aceste doua fapte istorice certe spun ca „fosta Securitate” e precursorul realitatii politice si sociale romanesti de dupa 1989, asa cum pasoptismul a fost precursorul democratiei interbelice romanesti. „Fosta Securitate” e o expresie la fel de idioata ca expresia „fosta democr