Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Puchianu cere demisia preşedintelui AVAS

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 18 august 2006 ·

Ultima discuţie care a avut loc la sediul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), referitoare la soarta societăţii Tractorul Braşov l-a dezamăgit total pe deputatul PD, Dumitru Puchianu. Văzând că nici acum, după zeci de întâlniri şi discuţii, cei de la AVAS nu prezintă o strategie clară pentru viitorul societăţii la care este principalul proprietar. „Preşedintele AVAS, Răzvan Orăşanu, a lăsat uzina Tractorul de izbelişte, în mod deliberat. Toate discuţiile purtate de parlamentari, conducerea societăţii şi liderii sindicali cu factorii de decizie de la nivel central şi toate demersurile privind salvarea uzinei au rămas doar vorbe în vânt şi promisiuni deşarte. Acum trei săptămâni am protestat faţă de atitudinea AVAS şi am dat un ultimatum în ceea ce priveşte intenţiile Autorităţii în legătură cu uzina braşoveană. De atunci ne-am mai întâlnit în două reprize, la Bucureşti, şi atât. Am constatat că nu s-a întâmplat nimic. Avem de-a face cu acelaşi imobilism al AVAS. Ne-am strâns toţi parlamentarii să auzim acelaşi program de restructurare propus de conducerea uzinei, însă n-am aflat nimic despre strategia AVAS privind Tractorul şi calendarul de privatizare”, ne-a declarat, ieri, Dumitru Puchianu. Iar principalul vinovat pentru tergiversarea privatizării societăţii Tractorul, mai spune deputatul democrat, este chiar Răzvan Orăşanu. „Acesta, după eşecul privatizării cu indienii de la Mahindra, a respins în mod nejustificat alte oferte pentru preluarea societăţii braşovene, venite din partea unor firme româneşti şi străine. Nu poţi să trimiţi la plimbare Banca Carpatica pentru că n-are experienţă în construcţia de tractoare. Aceasta a fost una dintre cele mai proaste decizii pe care le putea lua un guvern de dreapta. Apoi, au mai fost nişte egipteni care aveau în spate o bancă, refuzaţi de AVAS pentru că ei se ocupă de vânzarea tractoarelor. Important

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile formează o coaliţie pentru stabilitate şi modernizare. Recomandă românilor ca la prezidenţiale să voteze împotriva extremismulului şi populismului

Mediafax acum 6 ore
Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România, Uniunea Democrată Maghiară din România şi reprezentanţii minorităţilor naţionale, „în calitate de formaţiuni politice proeuropene”, au decis, miercuri seara, „formarea une

Licitații - 5 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 10.01.2025, licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare te

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 6 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 12 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 10 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 9 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 4 ore
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Cupa României: Universitatea Craiova a învins Petrolul, scor 2-0

News.ro acum 6 ore
Formaţia Universitatea Craiova a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a grupei B a Cupei României Betano. Golurile au fost marcate de Bană ‘56 şi Houri ‘87. Tot miercuri, Met

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

7°/11°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

0°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/3°
vin.

-1°/3°
sâm.

1°/4°
dum.

3°/6°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

4°/9°