în 2004, după ce Polonia a intrat în Uniunea Europeană, în Franţa s-a răspîndit destul de repede teama de "instalatorul polonez": s-a crezut că lucrătorii din Est vor da năvală şi vor lua locurile de muncă ale francezilor. Nu s-a întîmplat aşa, iar polonezii au întors lucrurile în favoarea lor: un afiş care a umplu străzile Parisului înfăţişa un "instalator" cu alură de manechin şi îi invita pe francezi să vină să descopere Polonia şi meseriaşii săi la ei acasă. Mai prudenţi (mai flegmatici? mai păţiţi?), britanicii se tem de muncitorii români şi bulgari înainte de aderarea la UE. Miniştri, foşti miniştri şi parlamentari britanici se pronunţă pro sau contra deschiderii pieţei muncii pentru cetăţenii români şi bulgari începînd din 2007. Dezbaterea nu beneficiază de o etichetă concisă şi expresivă precum "instalatorul polonez", dar teama există: din celelalte ţări foste comuniste au venit în Marea Britanie patru sute de mii de muncitori; din România şi Bulgaria se aşteaptă vreo trei sute de mii. Ceea ce înseamnă nu doar o ameninţare pentru locurile de muncă, dar şi probleme conexe: John Denham, fost adjunct al ministrului de Interne, crede că "decizia Marii Britanii, a Suediei şi a Irlandei, de a permite accesul liber, a funcţionat mai bine decît se aştepta multă lume, însă problemele care persistă - privind cazarea, şcolile şi spitalele - ar trebui să fie rezolvate înainte de a mai permite şi altora să intre pe piaţa muncii".

Care va să zică, britanicilor - cei mai simpatici şi mai raţionali dintre eurosceptici - le e teamă de noi şi-ai noştri, dar în acelaşi timp se gîndesc cum să le asigure potenţialilor invadatori pe piaţa muncii locuinţe, şcoli pentru copii şi tratament în spitale. Nu reacţiile de tip Jean Marie Le Pen (care pune accentul pe ideea "străinii îi lasă şomeri pe ai noştri", împărtăşită şi de alţii, nu neapărat naţionalişti şi extremişti) ge