Cred c-am înnebunit de-a binelea: uităm cine suntem, uităm de unde-am plecat, uităm ce vrem. Dac-am lua de bune dezvăluirile ultimei săptămâni, Mona Muscă a fost o turnătoare odioasă, iar Adrian Năstase ditamai pericolul politic pentru statul comunist. "Dana" turna studenţii străini, în timp ce "Adi" era urmărit pentru că se lăsa invitat la simpozioane de guvernul francez. Nimic de comentat în privinţa nudităţii faptelor. Tabloul întreg spune, însă, multe alte lucruri. Nu vreau deloc să diminuez vina d-nei Muscă, dar îmi aduc perfect aminte de perioada incriminată. Nu era un secret pentru nimeni că studenţii străini, ajunşi la noi în urma alianţelor politice deşucheate ale lui Ceauşescu, făceau câte un an de studiu al limbii române, după care "se specializau": care în arte marţiale, care în focoase, care în guerilla urbană. Desigur, destui urmau şi facultăţi "normale": medicină, ştiinţe economice, agronomie etc. Unii erau de-o violenţă înspăimântătoare: prin 1978, i-am văzut cu ochii mei făcând praf două cămine (căminele numărul 1 şi 2) ale complexului din Timişoara, într-un război în toată regula - cei implicaţi erau, mi se pare, palestinieni şi sirieni: geamuri făcute ţăndări, uşi baricadate, pături şi saltele incendiate, "cocteiluri molotov", împuşcături.

În acelaşi timp, Adrian Năstase urca, treaptă după treaptă, pe scara ierarhiei politico-ideologice. Revoluţia l-a prins, în misiune, în Coreea de Nord, după ce, ani de zile, străbătuse pământul pentru a le explica occidentalilor ce înapoiaţi sunt în materie de drepturile omului şi ce paşi gigantici făcuse pe acest tărâm România lui Ceauşescu. În mod limpede, soţul Danei (fără ghilimele - vedeţi câte confuzii se nasc în doar câteva rânduri de articol!) se afla pe panta ascendentă ce urma să-l ducă în rândul înaltei nomenklaturi comuniste: "spate" puternic poseda, voinţă de parvenire, cu carul. Nici mă