variantă)
ai de mult, în primii ani ai libertăţii noastre amestecate, avui onoarea de a relata convorbirea mea cu un domn cerşetor, profesor de psihologie, şi care cerşea lângă Universitate.
Era pe vremea când o pâine populară costa 150 de lei. Articolaşul, îl intitulasem chiar aşa: Convorbiri cu un domn cerşetor. Succes total, faţă de care păstrez şi astăzi o mândrie ruşinată...
După vreo patru-cinci ani, dădusem din nou de acest cerşetor didactic. Acum însă nu mai cerşea. Arăta elegant, cu un palton de camilhar pe el, fiind iarnă, cu o căciulă pe cap rotundă, turtită, de vidră, cum purta, între cele două conflagraţii mondiale, romancierul Ionel Teodoreanu.
Revăzându-l atât de prosper, mi-l reamintisem cum şedea el la Universitate pe un maldăr de ziare vechi, într-un fel de uniformă veche, şcolărească şi cu beretă, proptit într-un cot, ca unul din războinicii doborâţi în Lupta cu titanii, cum se vede pe basorelieful de la Vatican...
Va să zică, nu mă înşelasem. Era chiar el, domnul cu basca tivită de o curea de piele, aşezată pe jos înaintea lui şi în care, regulat, număram cu ochii aceiaşi... paişpe lei. Puţin. Mizerabil de puţin.
Venind vorba, îmi explicase, ca psiholog şi profesor, că, după ce trecea pe la el nevastă-sa şi-i făcea monetarul, oprea totdeauna aceeaşi sumă, număr diabolic, 14, apocaliptic, aducător de bogăţie...
Mă rog! Mai era şi chestia ailaltă, că trecătorilor, văzând mărunţişul acela amărât, li se făcea milă, şi dădeau mai uşor, - manipulare şi aici.
Nu sunt om cu bani. Da' la nevoie, dau. Observasem că, de regulă, dau mai repede femeile, - şi acelea pe la menopauză, şi care aprind des la biserică lumânări. Dau şi bărbaţii; tot săraci şi ei, săracii, tot spre mijlocul vieţii. E drept, mai rar. Văzui şi nebun
