Locuind o lume altfel cenuşie, căci uniformizantă, oamenii se prezintă adesea prin grila anumitor disocieri, pe care viaţa modernă le-a transformat în "rezumate de tendinţă": aşa, de pildă, eşti "cîine" sau "pisică", "SF" sau "roman poliţist", orientat mai mult spre "natură" (cu subspeciile "mare"/"munte") sau "cultură" (cu variantele "carte" vs "media") etc. Dacă am conferit acestor afilieri misia unor "rezumate de tendinţă" e pentru că ele ne definesc pe scara atributelor generice. Opţiunea noastră e lejer dezvăluită, ca într-un joc de societate, fără ca norul ei de "implicaţii" personale să ne pună, cu adevărat, în cumpănă. Eşti "pisică"? Se cheamă că "votezi" pentru valorile feline, de la inteligenţa potenţial perfidă, pînă la abilitatea de a-ţi travesti egoismul în tandreţe. Eşti "cîine"? Atunci mizezi pe virtuţile fidelităţii, ale curajului şi dependenţei afective. Insul cu înclinaţii SF cochetează cu anticipaţia, aşa cum "poliţistul" e adeptul deducţiei. Îţi place natura - chiar dacă îţi "construieşti" percepţiile - sau cauţi "cultura", sărbătorind într-însa o a doua natură... Bref, trăsăturile noastre "dominante" sînt convenţional adunate într-o emblemă care ne clasifică, fără a ne expune, şi ne flatează, fără a ne izola de ceilalţi.

O asemenea logică operează şi în universul tehnologiei de toate zilele, unde nu poţi fi decît PC sau Macintosh. Cineva ar putea spune că taberele sînt artificial constituite şi irelevante. Pînă la un punct, sînt de acord cu obiecţia. E mai puţin important dacă lucrezi pe PC sau pe Mac decît dacă eşti "cîine" sau "pisică". Şi totuşi. Omul-PC este mainstream. În cazul bun, e solidar cu o majoritate. În cazul prost, e oportunist şi se lasă purtat de curent, fără să aspire la distincţie şi clasă. La rîndul său, omul Mac e fie elitist (pentru că pretinde ce-i mai bun, mai atrăgător şi mai elegant), fie doar snob (pentru că