Nu am de gand sa scriu despre cardasia nu stiu caror servicii secrete cu cine stie care dintre cercurile de interese. Nu o sa ma hazardez nici pe intunecatele coridoare ale pionieratului in materie de turnatorie (si nu fac aluzie aici la inceputurile meseriei, datand de pe vremea nefericitului Iuda, ci la recente dezvaluiri privind aplecaciunea la para a celor mai fragede vlastare ale patriei si mai ales la ticaloasa exploatare a acestora de catre cei imbatraniti in rele).
Nu. In acest noian de revelatii si demisii, de dosare descoperite ori ingropate, raman credincios micii mele obsesii cu zugravitul spatiului infim in care imi desfasor existenta si unde imi voi incheia, mai mult ca sigur lipsit de glorie, un circuit mai degraba banal.
Deci poetul se afla in mijlocul clasei muncitoare, constituita pe moment dintr-un om bun la toate - zugrav, carator cu spinarea, negociator cu sefa de scara, chiar sef de echipa -, un instalator - chipurile, de meserie (nu a reusit sa sparga mai mult decat geamurile unei cabine de baie si sa strecoare niste caramizi obscene sub cadita care trebuia sa se suprapuna perfect pe planseu) -, plus un tasti-basti care avea sarcina sa indrepte greselile de finisaj ale maestrilor. I-am gasit in plin avant creator, calare pe cutii de bere adica si pusi pe un comert dezlantuit cu bancuri. M-au primit voiosi, grabiti sa ma adopte: "Hai, dom'le, da-le naibii de treburi, stai sa bei o bere cu noi!". Am ramas stupefiat. Cu alte cuvinte, oameni platiti de mine ma invitau, pe banii mei, sa-i ajut sa piarda vremea si, eventual, sa-si bata joc de lucrare. Am raspuns cu un ultim rest de umor: "Fratilor, de acord, bem o bere impreuna, dar cu o conditie: sa-l injuram pe patron". Au aprobat cu un entuziasm zgomotos. "Atata doar ca, oricat ar parea de ciudat, patronul sunt eu, cel putin in cazul de fata". Toata veselia s-a dus pe apa Sambetei. L
