- Editorial - nr. 162 / 18 August, 2006 Doua au fost diversiunile abil puse la cale in ultima vreme: 1. asa-zisul proiect al Televiziunii publice, intitulat "Mari romani", care a costat o groaza de bani, de parca Romania s-ar scalda, la ora actuala, in preaplinul izvorat dintr-un corn al abundentei; 2. isteria nationala, declansata, ca la comanda parca, de dosarele si deconspirarea unor colaboratori ai fostei Securitati. Dovada clara ca anumite servicii functioneaza perfect in Romania, umbrind, si Presedintia, si Guvernul, si Parlamentul acum in totala adormire, pe motiv de vacanta. Sunt doar doua exemple de clara manipulare a opiniei publice, prin unele parghii cu mare si de efect impact in viata romanului, incepand cu sforile si itele plecand de la palatele din Cotroceni si Piata Victoriei pana in redactiile unor ziare si televiziuni. Ne vom referi, de data aceasta, la proiectul "Mari romani". Prima constatare ar putea fi aceea ca Televiziunea publica, adica cea care traieste din buzunarul nostru, al tuturor romanilor, si-a cam dat cu dreptul in stangul, supunandu-se singura, printr-o gafa de proportii, ridicolului, tocmai cand ea vadit tintea sublimul. Doar aceasta poate fi concluzia, atunci cand o chestiune, care trebuie asezata sub semnul seriozitatii grave, devine subiect de amuzament, atata timp cat printre cei mai mari 100 de romani se strecoara fotbalisti, finantatori de cluburi, alaturi de mari scriitori, de-a valma. Gigi Becali (locul 13) este asezat in imediata apropiere a lui Nicolae Ceausescu si Vlad Tepes, iar Gheorghe Hagi (15) intre Henri Coanda si Ion Luca Caragiale, ridicolul total inregistrandu-se prin pozitionarea lui guru Gregorian Bivolaru (20), (votat in masa de adeptii MISA, numai ca, asa cum se exprima Virgil Mihaiu: "propovaduieste bautul urinei!"), in coasta marilor personalitati - Nicolae Iorga, Constantin Brancoveanu si George Enescu!