Lucrurile stau rau si arata urat: Mona Musca, unul dintre cei mai populari oameni politici, cu o activitate remarcabila si, in mod autentic, dedicata binelui public (lucru rar la politicienii romani), a turnat candva la Securitate sub numele conspirativ "Dana". N-a spus nimic despre asta si, cand s-a aflat, s-a aparat defectuos, invocand binele studentilor straini despre ale caror activitati raporta. N-a pretins ca ar fi fost cumva santajata. Carol Sebastian - unul dintre cei mai solizi luptatori din presa impotriva neocomunismului iliescian - a turnat si el pe unul sau pe mai multi colegi. Ar fi fost santajat, dar tacerea lui nu-l iarta nici pe el. Alin Teodorescu - actual membru PSD si apropiat de Adrian Nastase, dar fost conducator al Fundatiei Soros si in continuare membru GDS - a dat si el rapoarte la Securitate despre Alexandru Paleologu, Silviu Brucan si altii - sub ancheta, spune el. Nici el n-a vorbit despre aceasta istorie, decat acum, cand s-a aflat, spre deosebire de A. Paleologu. Urmeaza si alte cazuri: politicieni din UDMR, poate Radu Berceanu etc. Nici unul dintre ei nu a suflat o vorba inainte. De Dan Voiculescu, alias "Felix", nu ne miram; ne miram doar ca CNSAS a reusit - cu greu - sa-i respinga contestatia. Dar cine nu stia despre afacerile tulburi ale firmei Crescent? In schimb, judecatoarea Florica Bejinariu a primit patru sentinte contradictorii de la aceeasi institutie, dintre care ultima a absolvit-o de a fi facut "politie politica". E, asadar, Florica Bejinariu "curata", desi a fost platita de Securitate, in vreme ce Mona Musca (despre care CNSAS inca nu s-a pronuntat oficial daca a facut sau nu "politie politica") e un politician compromis? Dar cum ramane cu Mircea Ionescu-Quintus, presedintele de onoare al PNL, salvat numai de un viciu de procedura? Dar cu C.V. Tudor, care discuta direct cu Iulian Vlad si, laolalta cu Eugen Barbu, facuse di