Erau diferite alimentele romanului din secolul al XIX-lea de cele de azi? Ei, bine, diferentele stau alaturi de asemanari. De la mijlocul celui de-al nouasprezecelea veac, graul a devenit principala planta cultivata. Dar nu si principala cereala de consum in spatiul romanesc, aceasta fiind pe atunci porumbul.
Porumbul se substituise meiului pentru ca avea un gust mai bun decat acesta, era de o productivitate mai mare si - important pentru secolele XVII si XVIII, cand cultura lui s-a introdus la noi - nu era supus darilor catre turci, care erau consumatori de grau.
Mamaliga a devenit, in alimentatia taraneasca clasica, nutrimentul principal si, vorba calatorului francez D'Hauterive, "pot sa va asigur ca este buna". Mamaliga pripita sau fiarta mult, mamaliga cu cartofi sau cu lapte, pregatita la fel si totusi diferit de la o zona la alta, era "stalpul casei", painea de grau fiind "cinstea mesei". Meiul se mai cultiva in secolul al XIX-lea doar ca materie prima pentru pasat sau pentru coleasa si mai mult in zonele climatice unde nu se cultiva porumbul.
Graul a fost o cereala vamuita de turci pana in 1829, dupa acest an fiind foarte cautat in comertul cu Occidentul. In veacul XIX, painea era un aliment al oraseanului, taranul consumand cu predilectie porumb.
Alaturi de cereale, legumele erau pentru taranul roman "cel mai uzitat si totodata cel mai placut adaos pe langa painea sau malaiul de toate zilele", ne asigura Gh. Crainiceanu in buna sa lucrare Igiena taranului raman, din 1895. Fasolea era consumata mai ales in vremea marilor posturi, sub forma de pastai sau de boabe uscate. Lintea si mazarea aveau o raspandire locala, ca si bobul. Varza era "belsugul casei", fiind mancata proaspata, murata si acra, castravetii erau de asemenea consumati murati sau proaspeti, prazul era consumat in stare proaspata, dovleacul se consuma mai cu seama in postul
