Marian Ilea: Domnule Nicolae Breban, domnule Augustin Buzura, cred că oriunde v-aţi afla, aveţi în memorie un loc drag, o amintire legată de Baia Mare.

Nicolae Breban: Eu m-am născut în acest oraş, dar foarte curând, pe când aveam eu doi ani, prin '36, tatăl meu care pe-atunci fusese funcţionar la episcopie, a fost numit preot paroh în comuna Recea, unde în '40 a fost arestat de unguri. Deci amintirile mele sunt legate de această comună; şi în '40 am fugit, tatăl meu era arestat la Oradea, cu mama pe grabă prin Turda, pe Dealul Feleacului, unde am văzut pentru prima oară un ofiţer român, avea o rozetă cu steagul românesc şi mi s-au umplut ochii de lacrimi, un fel de patriotism instinctiv - nu ştiu cum de-a apărut. Am dormit noaptea la Turda în casa unui evreu, iar a doua zi am ajuns la Lugoj, unde tatăl meu, care a fugit din închisoare de la Oradea, s-a întâlnit cu mama la Turda şi a ajuns preot funcţionar la episcopia greco-catolică din Lugoj, unde mi-am făcut şcoala primară şi liceul. Memoria... toţi acei ani ai copilăriei şi-ai adolescenţei, şi-ai postadolescenţei... au rămas în zona aceasta a Recei şi Ardealului, a ţăranului, a figurilor de ţărănci, a animalelor de-acolo; tata avea un cal, Luisa, avea 7 vaci... }in minte că aveam poze de-atunci când tata m-a urcat pe cal; mergeam cu sluga noastră... Ionuţ îl chema... la adăpatul vacilor... Au rămas aceste amintiri încărcate de o imensă emoţie şi un anumit halou de mistere. Pentru mine era acest Ardeal... pierdut şi extrem de interesant... pe care l-am revăzut, când m-am reîntors cu mama în satul Recea acum vreo 10 ani.

Augustin Buzura: M-am întrebat şi eu care a fost prima amintire şi mi-aduc aminte extraordinar de clar: tata lucra la Dealul Crucii, s-a întors, făcea naveta... venea acasă o dată sau de două ori pe săptămână, şi-i spune mamei: "A-nceput război