Un bun prieten, fost art-director la revista Elle ediţia română, îmi povestea că, în timpul stagiului pe care l-a făcut în Franţa la revista-mamă, a văzut cum se realizau fotografiile pentru felurile de mîncare ce urmau să ilustreze reţetele publicate. Platourile respective erau aranjate artistic de un specialist care făcea totul din butaforie şi geluri industriale. Aranjamentele arătau mai apetisant decît orice mîncare reală, dar erau total necomestibile. Apoi am ajuns să lucrez şi eu la reviste colorate şi lucioase, care îşi propun să arate publicului cît de frumoasă şi de sclipitoare e viaţa vedetelor. Se numesc "reviste aspiraţionale" şi, sub acest pretext, găsesc de cuviinţă să fardeze realitatea. Iar realitatea de care se ocupă se cere fardată din greu, pentru că vedetele nu sînt nici pe departe aşa de sclipitoare sau de frumoase pe cît s-ar dori. Aşa că, în ceea ce priveşte imaginea, trăiască make-up artiştii care acoperă sub tone de fard imperfecţiunile, fotografii care se pricep să exploateze numai unghiurile şi expresiile favorabile şi, în ultimă instanţă, Photoshop-ul, programul de prelucrare a imaginilor care ştie de minune să îndrepte orice neajuns ce a scăpat armatei de stilişti, machiori, coafori sau fotografi. Photoshop-ul curăţă coşuri, riduri sau aluniţe, albeşte dinţii, dă strălucire ochilor; în plus, poate să subţieze talia, să bombeze fesele sau să facă sînii fermi (am văzut şi aşa ceva, la reviste care se laudă că prezintă adevărul feminin gol-goluţ). Rezultă nişte fantoşe de pixeli, la fel de îndepărtate de realitate şi de necomestibile ca mîncărurile făcute din butaforie.
De curînd, un scandal creat în jurul unor fotografii Associated Press şi Reuters trucate, trimise de fotoreporterii de război din Liban, ne arată, pentru a nu ştiu cîta oară, că practica manipulării realităţii nu se restrînge numai la presa de divertisment, ci se î
