Iadul, spunea Thomas Hobbes, este adevarul vazut prea tarziu; sa supravietuiesti inseamna sa detectezi minciuna la timp. In Romania, dupa 16 ani, cat ne-a trebuit ca sa deschidem dosarele Securitatii, poate ca nu e inca prea tarziu. Desi, dupa cum se arata lucrurile, ragaz prea mult nu mai aveam, de unde si atmosfera de purgatoriu zilele astea. Cine mai are vreun dubiu ca deconspirarea trebuia facuta, sa procedeze asa cum fac si eu cand vreau sa imi dau seama daca o propunere este buna sau proasta: ma uit cine este contra si in functie de asta ma orientez. Or, cine s-a pus pana acum contra deconspirarii au fost urmatorii: PSD, pe toate caile, dar in special in comisii parlamentare; PRM, al carui lider a chemat din nou securistii ramasi pe liber sa i se alature (inutil, as zice, fiindca dupa atatia ani doar un securist batut in cap nu si-a facut un rost in viata sau nu si-a gasit locul in politica daca avea chef); serviciile secrete pe stil nou si oamenii apropiati lor, precum fostul sef al CNSAS, Onisoru, care au stat cu piciorul pe furtunul cu dosare, tergiversand procesul cat s-a putut (apropo, aflu ca Onisoru a fost recuperat la Institutul pentru Studiul Totalitarismului, o abureala sulfuroasa, iliesciana, care adaposteste personaje ca Razvan Theodorescu, Gheorghe Buzatu, Ilie Badescu, Emil Tocaci, toti platiti din banii dvs.); diversi trepadusi din presa, dintre care unii s-au autodenuntat intre timp ca turnatori, altii inca nu, dar care ori de cate ori s-a pus problema sa se ia o decizie majora - reforma in justitie, anticoruptie, respectarea angajamentelor NATO - au sarit cu lamentari, catastrofisme si tavaleala in noroi. In fine, ultimul pe lista ca de obicei, Ion Iliescu, care alaltaieri ne-a impartasit convingerea sa ca desecretizarea dosarelor nu e buna, discreditand clasa politica. Ei, nu mai spune, adica discreditare e cand afla si barbatul ce stie tot sa