Ceea ce rămîne năucitor la Avignon - ca şi în alte oraşe culturale, muzicale, ca Bayreuth, Salzburg, Edinburgh şi atîtea şi atîtea unde am visa să ajungem şi dacă am fost, să revenim - este pelerinajul oamenilor de pretutindeni ca să vadă teatru. Forme ale artei spectacolului. Biletele nu sînt chiar ieftine, ajung şi la treizeci şi cinci de euro, rezervările se fac cu ceva vreme înainte, ca şi la hoteluri, unde, de asemenea, preţurile sînt piperate, aglomeraţia este greu de descris, programul celor din off este, şi el, plin şi, uneori, găseşti lucruri tentante, spectacole de toate felurile acoperă ziua şi bună parte din noapte, fie că sînt în inn sau în off sau, pur şi simplu, improvizaţii stradale de amorul artei. O agitaţie continuă, o animaţie non-stop, peste tot se întîmplă ceva, pînă în zori cînd, dacă nu vrei şi nu vrei să te culci, poţi să stai de vorbă şi să cînţi pe sub poduri sau în Place de l'Horloge împreună cu celebrii hipioţi avignonezi. Unul dintre ei a ajuns deja mare, a fost luat de regizorul Eric Lacascade în Les Barbares... Ca să rezişti, trebuie să fii bun prieten cu ordinea şi rigoarea, să-ţi fixezi priorităţile, să-ţi marchezi conferinţele şi dezbaterile care te interesează, expoziţiile, muzeele, spectacolele, spectacolele-lectură, orarul curselor spre locurile de joc din afara cetăţii, întîlnirile ş.a.m.d. Mirajul teatrului se amestecă cu aburii căldurii din sudul Franţei, cu farmecul îmbătător al Provence-ului, cu zbieretul neîncetat al greierilor, cu locurile extraordinare care alimentează bugetul turismului, cu mirosurile lavandei, cu freamătul Rhonului, cu ameţitorul mistral, cu intensificările norilor, furtunilor, ploii. De regulă, însă, iese învingătoare căldura, canicula de-a dreptul, cum s-a întîmplat anul acesta şi, mai presus de orice, TEATRUL. Protagonistul absolut al lunii iulie.
Aşa cum povesteam şi în numărul trecut a
