Pe stradă trec doi turişti englezi. Tipic appearance, rucsace şi aparate foto, acea relaxare-mirare în priviri, silabisesc stîlcit după gratii, "Palatul Voievodal Curtea Veche". Centrul vechi al Bucureştiului, în dulcele amurg farniente al unei sîmbete, e străbătut de turişti amorţiţi, beţivi plecaţi de dimineaţă de-acasă, copii ţigani, fleaura şi muzica celor ascunşi în spatele ferestrelor, de fiecare dată alta, de fiecare dată alţii, pe străzile Lipscani, Şelari şi Franceză.

Strada Franceză. Muzică house Mai aminteşte de negustorii şi meşteşugarii săi poate prin hrisovul vremii, iar işlicarii, comercianţii de căciuli boiereşti de postav care o împînzeau, n-ar mai găsi vad în îngustimea aceasta. Filmul alb-negru în care jucau odată, la poarta celui mai important centru economic, social şi politic al epocii medievale, Curtea Veche, rulează greu pentru cei care fac exerciţii de vizionare mintală. Pentru că din restaurantul "La Curtea Veche" răsună muzică house, pentru că Royal Club, o bombă părăginită de jocuri electronice extinsă canceros cu trei scaune de plastic afară la stradă, ţine beţivi cu poveşti despre femei beţive, "nu vezi că sînt matoală, nu mă mai interesează, dă-mi banii şi gata", pentru că vizavi este o clădire imensă, cu geamuri crăpate, pe care scrie sec "mobilă, tricotaje", pentru că în alte mici crîşme, nenumite, stau patroni depăşiţi de ora închiderii, singuri în birtul sinistru, la o masă, şi nu aşteaptă nimic.

Strada Şelari. "Jesus to a child" Coboară copii ţigani pe biciclete şi vin la vale cu larmă cu tot. În urma veseliei lor sincere, rămîn magazine pustii cu veioze. Sumbre veioze de sticlă duplicat, înşirate pe rafturi inestetice, aceeaşi culoare, aceeaşi formă, un vişiniu maroniu plat, ce mînă, dar oare ce minte secătuită de imaginaţie le-o fi aşezat acolo, în colţul străzii Şelari!? Mai sus, un alt butic de sticlărie închis