Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov, Nicolae Ţucunel, a anunţat că preşedinţii camerelor de comerţ şi industrie teritoriale au decis să renunţe la prevederea din proiectul Legii camerelor de comerţ care susţinea revenirea Registrului Comerţului în sistemul cameral. „Nu au fost toţi de acord, dar majoritatea a decis că dacă acesta este singurul punct pentru care legea nu poate trece de Camera Deputaţilor, care este camera decizională în privinţa acestei legi, să renunţe la prevederea amintită, deoarece sistemul cameral are nevoie de o lege nouă”, a spus Ţucunel. Până acum, funcţionarea camerelor teritoriale de comerţ şi industrie era reglementată printr-un decret-lege din 1990.
„Pentru camerele din judeţele mici, faptul că Registrul Comerţului nu se va întoarce la ele înseamnă o mare pierdere, dar acest lucru nu va afecta camerele din judeţele mari, cum este Braşovul, de exemplu”, a mai spus Ţucunel.
Pe de altă parte, şeful CCI Braşov a declarat că nu mai este nevoie de crearea unei Uniuni Naţionale a Camerelor Teritoriale, deoarece la nivelul Camerei de Comerţ şi Industrie a României există Reuniunea Reprezentanţilor Camerelor Teritoriale care are dreptul de a alege 25 din cei 51 de membri ai Colegiului Director al CCI a României. Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov, Nicolae Ţucunel, a anunţat că preşedinţii camerelor de comerţ şi industrie teritoriale au decis să renunţe la prevederea din proiectul Legii camerelor de comerţ care susţinea revenirea Registrului Comerţului în sistemul cameral. „Nu au fost toţi de acord, dar majoritatea a decis că dacă acesta este singurul punct pentru care legea nu poate trece de Camera Deputaţilor, care este camera decizională în privinţa acestei legi, să renunţe la prevederea amintită, deoarece sistemul cameral are nevoie de o lege nouă”, a spus Ţucunel. Până acum, funcţionarea camerelor te