Trei zone tematice interferente au suferit o modificare radicală de apreciere odată cu ieşirea din regimul totalitar: poezia partinică, poezia patriotică şi poezia civică. La noi, căderea a fost bruscă după 1989. La Chişinău, lupta pentru eliberare naţională din anii 1987-1991, care însemna nu numai dobândirea independenţei politice, ci şi adoptarea limbii române ca limbă de stat, a amânat cu unu sau două decenii devalorizarea acestui tip de literatură militantă. Nici acum această depreciere nu este definitivă, pentru că idealurile de independenţă deplină şi de unire nu au fost realizate, astfel încât misiunea luptătoare şi mobilizatoare a poeziei patriotice nu s-a încheiat. În jurul anului 1991 a luat naştere la Chişinău o poezie militantă al cărei ecou vibrează şi astăzi. Poeme păunesciene dedicate limbii române, baştinei (obsesie specific basarabeană), unirii, independenţei, lui Ştefan cel Mare sau lui Eminescu s-au aflat şi cred că se mai află la mare cinste în festivităţile de la sfârşitul lui august, din jurul zilei naţionale a Republicii Moldova. Principalii autori invocaţi erau şi mai sunt: Alexe Mateevici (dintre cei vechi), Grigore Vieru, Leonida Lari, Ion Vatamanu, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija (dintre contemporani). Nu e un secret pentru nimeni că basarabenii sunt mai patrioţi decât noi. Dar lucrează şi la ei dezamăgirile, în sensul degradării sentimentelor civice. Poate că, totuşi, dincolo de Prut, autodetestarea nu va face atât de mari ravagii ca dincoace, unde a devenit o adevărată boală naţională fără remediu. Basarabenii mai cultivă încă speranţa renaşterii naţionale, trăită spectaculos şi euforic în anii '90, aflată însă într-o diminuare lentă din 2000 încoace.

Poezia lui Ion Vatamanu a catalizat sentimentele naţionale în perioada militantă 1987-1991 şi unele dintre poemele sale au sunat mobilizator în acea atmosferă. Le-a adunat î