Tactici de a nu pierde cheia, scuze pentru parinti cand inevitabilul se producea, misterul demn de Dosa-rele X al disparitiei. Aceste griji au invatat o intreaga generatie ce-i responsabilitatea. Azi, copiii nu mai poarta cheia de gat: merg la after-school sau se intretin cu "dadaca" virtuala de la internet cafe. Dupa scoala - Surogat pentru ""acasa"" CU CHEIA DE GAT La capatul unui snur rosu, sau al elasticului, sau al siretului de la tenisii chinezesti atarna copilaria mai multor generatii. Pentru multi dintre ei, bucata de metal a carui raceala o mai simt uneori pe piept si acum a insemnat prima responsabilitate a unor copii crescuti in fata blocului.
Cand ii intrebi de cheia de la gat, multi dintre cei care au purtat-o navalesc cu toate amintirile jocurilor copilariei. "Altfel nu se poate", se justifica. Iti spun de "Leapsa", de "Cele 9 caramizi", de "Pititea" si "Impuscatea". In spatele tuturor acestora se ascunde spaima mica a copilului obligat sa poarte o responsabilitate de gat.
NOSTALGIE. Nu preamaresc zilele in care stateau singuri jumatate de zi si trebuia sa-si faca temele singuri, sa-si incalzeasca mancarea la aragaz, daca invatasera sa-i dea drumul. Dar nici nu privesc cu amaraciune spre timpul din care au cele mai nastrusnice amintiri. "Nu regret ca am crescut cu cheia de gat. Nu vreau nici sa par ca tin cu acele vremuri. Acum, calculatoarele si jocurile au si ele rolul lor, insa cred ca jocurile afara si interactiunea cu alti copii ne-au ajutat sa ne dezvoltam mai bine imaginatia si simtul practic", crede Elena Ene, o tanara din Slatina, care avea 7 ani la Revolutie.
Pentru Andreea Luca din Calarasi, studenta la Drept in Bucuresti, perioada cu cheia de gat a insemnat o maturizare rapida, mai ales ca era sora mai mare. "Acum, cand privesc inapoi, am asa... un iz de tristete, ca am crescut cam singurica, cu fratele meu mai mic. N
