Cică doi evrei se certau pe o capră. Fiecare susţinea că animalul cu pricina îi aparţine, din varii motive. Neizbutind să cadă de acord, s-au decis să meargă la rabi, la judecată. (Asta a fost demult, pe vremea lui "dacă n-ar fi, nu s-ar povesti", în care "compromisul" însemna chiar asta: a-i promite celuilalt că te vei supune judecăţii unui al treilea.) Învăţătorul îl urmăreşte, răbdător, pe primul, spunîndu-şi păsul, după care declară: "Tu ai dreptate." "Stai, rabi!" sare al doilea. "Ascultă-mă şi pe mine." Şi îşi expune, la rîndu-i, propria-i argumentaţie. Mîngîindu-şi barba, învăţătorul concede în final: "Tu ai dreptate". "Dar, rabi", constată contrariat un al treilea, adus drept martor, "nu pot avea amîndoi dreptate!" "Şi tu ai dreptate", răspunde rabi.

Vremurile s-au schimbat, s-au schimbat şi protagoniştii - nu însă şi natura compromisurilor din Orient. Răsfoind ziarele din Statele Unite, vizionînd programele TV şi, mai ales, urmărind blogurile pe Internet (doar cîteva exemple: blog.markdixon.ca; blog.zmag.org; mazenkerblog. blogspot. com; alternet.org) e greu să-ţi stăpîneşti un sentiment de déj

Cică doi evrei se certau pe o capră. Fiecare susţinea că animalul cu pricina îi aparţine, din varii motive. Neizbutind să cadă de acord, s-au decis să meargă la rabi, la judecată. (Asta a fost demult, pe vremea lui "dacă n-ar fi, nu s-ar povesti", în care "compromisul" însemna chiar asta: a-i promite celuilalt că te vei supune judecăţii unui al treilea.) Învăţătorul îl urmăreşte, răbdător, pe primul, spunîndu-şi păsul, după care declară: "Tu ai dreptate." "Stai, rabi!" sare al doilea. "Ascultă-mă şi pe mine." Şi îşi expune, la rîndu-i, propria-i argumentaţie. Mîngîindu-şi barba, învăţătorul concede în final: "Tu ai dreptate". "Dar, rabi", constată contrariat un al treilea, adus drept martor, "nu pot avea amîndoi dreptate!" "Şi tu ai dreptate", răspunde