Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Să trăiţi bine!" nu se aplică

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 august 2006 · ·

nu resimt însă aceste rezultate în viaţa reală. Conform unui Barometru al politicilor publice comandat de Agenţia de Strategii Guvernamentale, un român din trei apreciază că trăieşte mai nu resimt însă aceste rezultate în viaţa reală.

Conform unui Barometru al politicilor publice comandat de Agenţia de Strategii Guvernamentale, un român din trei apreciază că trăieşte mai prost ca anul trecut, în timp ce pentru 45% din repondenţi nu s-a schimbat nimic. Doar 19% din români spun că trăiesc mai bine. Cât priveşte speranţele pentru viitor, un sfert din români sunt optimişti că la anul le va merge mai bine, 35% cred că vor trăi la fel, iar 24% se aşteaptă la o înrăutăţire a calităţii vieţii. Una dintre explicaţiile acestei percepţii este aceea că efectele creşterii economice nu s-au răsfrânt şi asupra nivelului de trai al majorităţii românilor. Cărora realitatea le-a demonstrat că aşteptările privind creşterea mai accentuată a salariilor, generată de introducerea cotei unice de impozitare şi de perspectivele integrării în UE, au fost nerealiste. "În primele şase luni, salariul real a scăzut, astfel încât s-a ajuns ca veniturile disponibile să fie mai mici ca în 2005, cel puţin pentru cei care s-au împrumutat la bănci", ne-a declarat analistul economic Liviu Voinea. Nu trebuie uitate nici categoriile cu venituri mici, precum pensionarii, şomerii, studenţii sau cei cu salariul minim pe economie, pentru care cheltuielile cu utilităţile devin tot mai greu de suportat pe măsură ce tarifele devin tot mai mari.

Citiţi pe larg în pag. Actualitate

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum 12 ore
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

Emisiunile zilei de miercuri, 16 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un tribunal din Peru îl condamnă pe fostul preşedinte Humala la 15 ani de închisoare pentru corupţie

News.ro acum 46 minute
Un tribunal peruan i-a condamnat, marţi, pe fostul preşedinte Ollanta Humala şi pe soţia sa la 15 ani de închisoare în legătură cu un scandal global de corupţie, în care grupul brazilian de construcţii Odebrecht a plătit mită unor politicieni, trans

Mandat de arestare prelungit pentru Bogdan Peșchir! Va sta după gratii încă 30 de zile

Ziua Constanta acum 13 ore
Magistrații de la Judecătoria Sectorului 5 a dispus, marți, prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv în cazul lui Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, conform Agerpres.ro 'Admite propunerea PICCJ în do

Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la dublu, la turneul de la Rouen

News.ro acum 9 ore
Perechea Gabriela Ruse/Bernarda Pera (România/SUA) s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA250 de la Rouen (Franţa). Ruse şi Pera au trecut în primul tur de perechea Eden Silva/Kimberley Zimmermann (

Dan Caldwell, consilier de top al lui Pete Hegseth, a fost suspendat şi escortat afară din Pentagon în urma unei anchete privind o scurgere de informaţii

News.ro acum 5 ore
Unul dintre principalii consilieri ai secretarului american al apărării Pete Hegseth, Dan Caldwell, a fost escortat marţi din Pentagon după ce a fost identificat ca potenţial vinovat în urma unei anchete privind scurgeri de informaţii de la Departam

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Escrocherie în numele ANAF. Nu deschideţi aceste emailuri!

Botosani News acum 11 ore
ANAF îi avertizează pe contribuabili în legătură cu o nouă escrocherie, în care, în numele instituţiei, oamenii sunt informaţi că au dreptul la rambursarea unor sume de bani şi puşi să acceseze anumite linkuri din aşa-zisa înştiinţare. Agenţia Naţio

Biroul Electoral Central anunţă că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal / 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice

News.ro acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) anunţă, marţi seară, că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal. 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice, restul f

Video Mașină de poliție implicată în accident într-o intersecție din Alba Iulia. Două persoane au fost transportate la spital

Adevarul acum 7 ore
O autospecială de poliţie a fost implicată, marţi seară, într-un accident rutier în municipiul Alba Iulia. Două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.

Vremea

București
acum

mie.

6°/28°
joi

9°/22°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/20°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/23°
joi

10°/22°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/20°
Constanta
acum

mie.

8°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/27°
joi

12°/25°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/17°
Timisoara
acum

mie.

8°/24°
joi

13°/27°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/19°