Mircea Lucescu este omul care nu a pierdut nici un tren. A fost mereu locomotiva cea mai puternica, cea mai revolutionara. Trenurile lui merg spre glorie.

O viata intreaga nu i-a stat nimic in cale. A schimbat destine si a construit cariere. El este luptatorul si coordonatorul care a reusit sa obtina victorie dupa victorie. Cu pasiune si eforturi neintrerupte. A adus mereu restructurarea si reusita, pentru sine si pentru cei din subordine.

Jurnalul National: Ati fost jucator, apoi antrenor al mai multor echipe si ati inregistrat mereu performante. Care este totusi echipa de suflet a lui Mircea Lucescu? Mircea Lucescu: Este foarte greu sa spui ca una sau alta a fost echipa cea mai importanta. As putea sa spun ca importante sunt cele care mi-au adus performante remarcabile. Asa gandesc foarte multi. Dar lucrurile nu stau astfel. Cea mai importanta pentru mine a fost echipa nationala, pentru ca am reconstruit-o in momentul in care era blamata de toata lumea. Pana a ajunge la Bucuresti, am fost la Hunedoara, unde am reusit sa ating, impreuna cu echipa de acolo, performante extraordinare. Am fost obligat de partid sa vin la Bucuresti pentru a antrena Nationala. Imi amintesc si acum cu mare placere de vacantele pe care le faceam impreuna la mare sau turneele din Ardeal. Reusisem sa fac o echipa inchegata, iar relatia noastra foarte buna a stat la baza succesului echipei Romaniei in acea perioada. Am suferit extraordinar de mult cand am fost scos de la Nationala, dupa un meci pierdut cu 4 la 0 cu Austria. Am fost scos in primul rand pentru popularitatea mea, pentru ca foarte multi vorbeau despre succesele echipei si ale mele, iar pe vremea aceea nu se putea vorbi decat despre doua personaje. Stim cu totii asta. Am si plans foarte mult atunci, pentru ca reusisem sa construiesc o echipa de club.

Ati avut o intuitie foarte buna ca organizator. Mereu un ad