Daca n-ar dormi cu capul in poala propriei ignorante, Ministerul Public ar apara interesul public acum. Cel putin trei candidati se bat pe titlul de Prim Detractor al dreptului colectiv la adevar si toti trei urzesc trecutului si viitorului romanesc o capcana fara scapare.
Numele lor, in ordinea fireasca a prostiei si in dezordinea ticalosiei: Dan Voiculescu, Corneliu Vadim Tudor si Mona Musca. Nu exista delicte mai grave decit comploturile de masluire a valorilor publice, iar intre acestea defaimarea premeditata a istoriei e o nelegiuire de neiertat.
Acest fel de a minti se foloseste pervers de nazuinta oricarei natiuni spre normalizare si o conduce gales spre sala ororilor.
Aceasta negatie atragatoare dizolva raspunderea pe care fiecare dintre noi o are fata de ce a fost si asterne in fata generatiilor ce vin un viitor gol: convingerea ca istoria trece ca orele de birou - incet si fara urmari, cu arta chiulului rasplatit si fara vreo tinta anume, in afara concediului.
De citeva saptamini, doi tenori si o soprana de circ imprastie, liber, o arie-manea despre tara in care le-ar placea sa traim cu totii: o Romanie falsa si buimaca, timpita si roaba, spalatoreasa vesnica a caracterelor murdare si fata in casa minciunii.
Ce spune trioul care se plimba de-a lungul si de-a latul ziarelor, in loc sa-si revada declaratiile la Parchet? Mai intii, ca Securitatea a fost o armata de aparare interna. Ca, in calitatea ei prima de ciine de paza patriot, Securitatea s-a ocupat din 1947 pina in 1989 de probleme de siguranta nationala. Ca ne-a aparat de rele si imperialisme, de spioni si sabotaje.
Ca recruta informatori spre binele tarii si ca acestia deveneau patrioti cu angajament. Buni romani de recuperat si stimat, acum, dupa ce ne-am dumerit, in sfirsit, cit datoram muncii discrete si sacrificiului nestiut al
