Nu multi dintre cei care umplu cu trilurile lor scenele romanesti de astazi au trecut printr-o scoala de muzica, desi ar cam fi trebuit sa faca asta. Viorela Filip, profesoara de canto la Scoala de Arta, vorbeste despre necesitatea scolirii cantaretilor.
Doamna profesoara este in vacanta, acasa la Tuzla, la parinti. Iubeste marea, pe care a legat-o in versuri de slagar ("Ma-ntorc la tine iar si iar, mare albastra/ Cum se intoarce valul tau vesnic la mal"), dar mai tare isi iubeste meseria pe care o face de 16 ani incoace, cea de profesor de canto. Ii pare rau ca trece vara, dar ii joaca ochii de bucurie ca urmeaza un nou an la catedra Scolii de Arta din Bucuresti.
PASIUNE. "Mi-a placut intotdeauna ideea de a fi profesor. Cand eram copil, faceam cataloage singurica, aveam elevi imaginari, premianti... Pedagogia este un dar. Il si inveti in scoala, cum mi s-a intamplat mie in cei 1.000 de ani pe care i-am facut acolo si prin gradele pe care le-am dat in invatamant, dar si o vocatie: sa ai rabdare sa gasesti calea fiecarui elev, sa-l faci sa dea ce are mai bun in el", spune Viorela Filip. Si pentru elevi e un proces indelungat, nu se intampla miracole cu cantatul. Daca ar exista o carte pe care s-o citesti si a doua zi sa te trezesti cantand ca Mariah Carey sau Whitney Houston, ar fi extraordinar, dar este imposibil. Si-atunci, cu rabdarea... treci marea!
In viata ei, Viorela Filip nu s-a intors doar la "marea albastra", ci si la Scoala de Arta din Bucuresti. Prima oara, pentru a face "canto clasic cu profesorul Jean Danescu, in timpul liceului, a doua oara pentru canto muzica usoara, la profesoara Gabi Pascu, in timp ce era si studenta la Conservator. A treia revenire s-a produs in 1990, la 14 ani dupa ce absolvise cursurile de canto muzica usoara. De aceasta data, ca profesoara. Cazul Viorelei Filip nu este unul singular. Mai multi fosti elevi ai Sco
