Un deputat îsi cere dosarul
ALBA, Alba Iulia. Deputatul PD de Alba, Stefan Bardan, a declarat ca în toamna, dupa încheierea vacantei parlamentare, va depune o cerere sa vada daca are dosar de securitate si va solicita sa îl vada.
El crede ca este posibil sa i se fi întocmit dosar dupa un incident în care verificarile au vizat mai multe persoane, inclusiv pe el. Deputatul crede ca ar trebui luate masuri dure împotriva celor care au colaborat cu Securitatea, în cazul în care se va dovedi ca din aceasta colaborare a suferit cineva. (Mihaela Moraru)
Departe de Europa
BIHOR, Oradea, Nicio unitate de procesare a laptelui din Bihor nu se poate încadra, la ora actuala, în normele UE. Exista însa patru unitati care se vor moderniza pâna în 2007 si doua unitati care beneficiaza de derogari.
Potrivit directorului Directiei Sanitar-Veterinate si de Siguranta Alimentelor Bihor, dr. Viorel Lascu, cele patru unitati care se apropie de standardele europene prezinta deficiente relativ mici si asigura conditii de igiena, iar celelalte doua, pintre care si SC Biolact, detinuta de presedintele Consiliului Judetean Bihor, Alexandru Kiss, si de viceprimarul de Oradea, Biro Rozalia, se vor conforma abia in 2009. (Andrei Dimitriu)
Biserica noua
MARAMURES, Baia Borsa. Mitropolitul ortodox roman pentru Europa Occidentala si Meridionala, IPS Iosif, alaturi de PS Iustinian, episcopul Maramuresului si Satmarului, si PS Iustin, arhiereu vicar al aceleiasi eprahii, au fost prezenti ieri la sfintirea noii biserici din Baia Borsa, Maramures, cu hramul Schimbarea la Fata.
Piatra de temelie pentru aceasta biserica, ctitorita de parintele Vasile Tivadar, a fost pusa in 1995, iar lucrarile au inceput in 1996. Intreaga constructie a costat peste 400.000 de lei noi (40 de miliarde de lei vechi) si a fost realizata din contributiile exclusive ale enoriasilor. (