Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Testul de legislaţie, obligatoriu la suspendarea permisului

Publicat in Adevarul, luni 21 august 2006 ·

era necesară doar pentru cei care doreau reducerea termenului de suspendare. În plus, verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie de către contravenienţi va fi susţinută în faţa era necesară doar pentru cei care doreau reducerea termenului de suspendare. În plus, verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie de către contravenienţi va fi susţinută în faţa poliţiştilor de circulaţie, şi nu în cadrul şcolilor de şoferi, aşa cum se procedează acum. Acestea sunt câteva din prevederile Regulamentului de aplicare a Noului Cod Rutier care va intra în vigoare în septembrie. În prezent, acest act normativ se află supus dezbaterii publice, fiind afişat pe site-ul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie constă într-un test-grilă cu 15 întrebări. Pentru a fi promovat, sunt necesare 13 răspunsuri corecte.

Conform acestui proiect, doar în cazul în care permisul este reţinut pentru cumul de puncte nu este necesară testarea cunoştinţelor pentru restituirea carnetului.

În momentul în care o persoană cumulează cel puţin 15 puncte de penalizare, în termen de 10 zile, va primi o înştiinţare de la Poliţia Rutieră. Aceasta va conţine atât amenda respectivă, cât şi faptul că permisul de conducere trebuie predat la poliţie în cel mult cinci zile. În cazul în care nu este respectat acest termen, perioada de suspendare creşte automat cu 30 de zile.

Retragerea carnetului pe motive medicale

În noul regulament a fost introdus termenul de "retragerea permisului de conducere" ca fiind măsura dispusă de Poliţia Rutieră în baza unui certificat medico-legal prin care titularul a fost declarat medical. Asupra acestei măsuri se poate reveni doar în baza unui alt act medico-legal care să confirme că afecţiunile medicale au încetat.

Comerţul interzis şi pe carosabil, şi pe trotuar

În pr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 7,6% în iulie faţă de aceeaşi perioadă din 2024. Creşterea a fost condusă de industria prelucrătoare

Ziarul Financiar acum 50 minute
Cifra de afaceri din industrie a înregistrat în luna iulie 2025 creşteri semnificative, atât faţă de luna precedentă, cât şi faţă de aceeaşi lună a anului trecut, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). În ter

Dosarul pe care șefa Externelor l-a vrut „LA SECRET”. Oana Țoiu și partenerul de viață, dați în judecată pentru o datorie de 135 €/an

Gandul acum 59 minute
Oana Țoiu este ministru de Externe în Guvernul Bolojan și vicepreședinte al Uniunii Salvați România (USR). Implicată într-un proces, Țoiu a dorit ca dosarul respectiv să fie anonimizat pe portalul instanțelor de judecată. Potrivit Mediafax, dosarul

VIDEO Patru persoane arestate pentru imaginile proiectate pe Castelul Windsor unde Regele Charles îl va primi pe Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Patru persoane au fost arestate marți după ce au proiectat imagini cu Donald Trump alături de infractorul sexual Jeffrey Epstein pe Castelul Windsor, unde președintele SUA urmează să fie găzduit de regele Charles în timpul vizitei sale de stat în Ma

Un român a fost ucis în Germania în propria locuință. Principalul suspect, un tânăr american

Ziua Constanta acum 2 ore
Orașul vechi Füssen, o localitate pitorească din sudul Germaniei, a fost zgudui de un incident violent soldat cu moartea unui tânăr român. Cazul a stârnit un val de emoție, iar ancheta continuă să fie efectuată de procurorii din Kempten, care au ofe

Bulgaria a localizat o dronă acvatică în largul Mării Negre, la 80 de kilometri est de Varna

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Marina bulgară a distrus o dronă acvatică pe care a găsit-o avariată în largul Mării Negre, la 80 de kilometri est de Varna, a anunţat marţi Ministerul Apărării din Bulgaria, fără a specifica dacă ae

Sekura Cabins deschide o nouă fabrică la Braşov, investiţie de 1,8 milioane euro, unde va produce produce componente pentru cabine, ce vor fi asamblate în Danemarca

News.ro acum 19 minute
Sekura Cabins Group, dezvoltator şi producător european de soluţii modulare de cabine, inaugurează o nouă fabrică la Braşov în urma unei investiţii de 1,8 milioane euro. Noua unitate Sekura din România este prima în afara Danemarcei. Fabrica din Rom

Doliu în fotbalul românesc! Un nume important de la Steaua a murit la 67 de ani

Cancan acum o ora
Fotbalul românesc a pierdut încă un nume important. Aurel Stoica, fost component al Stelei București din anii de glorie ai clubului, s-a stins din viață marți, 16 septembrie, la vârsta de 67 de ani. Vestea tristă a fost confirmată de oficialii clubu

Un document care susține că radicalii extremei drepte au comis semnificativ mai multe crime motivate ideologic decât radicalii de extremă stângă, retras de pe site-ul Departamentului de Justiţie al SUA

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un document despre violenţa extremei drepte radicale din Statele Unite a fost retras de pe site-ul Departamentului de Justiţie american, a constatat marţi AFP. Urmărește cele mai noi producții video

Noi discuţii cu Ilie Bolojan despre reforma administraţiei locale

BusinessMagazin acum o ora
Premierul Ilie Bolojan se întâlneşte miercuri, de la ora 14.00, cu reprezentanţii primarilor de comune, oraşe şi municipii, dar şi cu cei ai preşedinţilor de consilii judeţene. La discuţii vor lua parte şi delegaţi din cadrul structurilor asociative.

Ursula von der Leyen şi Trump şi au discutat pentru coordonarea efortului de sancţionare a Rusiei

BusinessMagazin acum o ora
Preşedintele american, Donald Trump şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au avut marţi o convorbire telefonică în care au discutat despre consolidarea eforturilor comune de sancţionare a Federaţiei Ruse, potrivit AP News.

Vremea

București
acum

17°
mie.

14°/20°
joi

14°/23°
vin.

15°/25°
sâm.

18°/28°
Iasi
acum

16°
mie.

14°/20°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/23°
joi

13°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/19°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

15°
mie.

14°/24°
joi

12°/24°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/29°