TARA-INCHISOARE Vestigiile comunismului trebuie folosite pentru permanenta aducere aminte. Si pentru ca astfel de lucruri sa nu mai fi posibile niciodata.

Pana in 1964, inchisorile pentru detinutii politici impanzisera tara. Decretul de amnistie si implicit incheierea luptei cu dusmanul de clasa a insemnat insa transformarea tarii intregi intr-o inchisoare. Din care romanii nu puteau iesi fara acordul Securitatii nici macar in celelalte tari ale "lagarului socialist". Nu aveau voie sa vorbeasca cu strainii, nu aveau voie sa gandeasca liber. Acel "n-ai voie nimic", spus de un gardian intr-o inchisoare din anii ’50, fusese transferat la scara intregii societati. Criza alimentara din anii ’80, sistarile zilnice ale alimentarii cu energie electrica, frigul din apartamente faceau ca traiul de zi cu zi al romanilor sa semene cu regimul carceral.

ARSE IN PIATA PUBLICA. In zilele lui decembrie ’89, pretutindeni in tara grupurile de revolutionari ardeau in piata publica portrete ale cuplului Nicolae si Elena Ceausescu, volume-Omagiu, cartile de "opere alese". Tot ce amintea de "epoca de aur" trebuia transformat in cenusa. In primii ani dupa ’90, cei dornici sa aduca la lumina zilei intrebarea "cum a fost posibil", rostita pana atunci doar in soapta, s-au lovit de nebanuite dificultati. "Clasicii" Marx, Engels, Lenin, "scrierile" lui Gheorghiu-Dej si Ceausescu fusesera "epurate" din bibliotecile publice, la fel cum se procedase in anii ’50 cu "operele decadente". Volume de gasit pana atunci pe toate drumurile au devenit in scurt timp "marfa de contrabanda". Oameni intreprinzatori si cu ceva simt al anticipatiei intrasera pe diverse cai in posesia hulitelor volume, pentru a le revinde ulterior la un pret considerabil. In primele manuale de istorie dupa ’90 nu se regasea nici un singur rand despre Marx. Cercetatori si studenti plecati sa studieze in strai