Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nepregătiţi, neliniştiţi, dar cu mari speranţe

Publicat in Adevarul, luni 21 august 2006 ·

UE, asociată cu libertatea de a călători şi studia afarăPentru jumătate din români, Uniunea Europeană înseamnă libertatea de a călători, studia şi lucra oriunde în spaţiul comunitar,

UE, asociată cu libertatea de a călători şi studia afară

Pentru jumătate din români, Uniunea Europeană înseamnă libertatea de a călători, studia şi lucra oriunde în spaţiul comunitar, dar şi prosperitate economică. Înseamnă apoi protecţie socială şi pace - pentru 30% din repondenţi. Doar 5% din cei chestionaţi asociază integrarea cu pierderea identităţii culturale, controlul insuficient al graniţelor şi birocraţia. Valorile fundamentale care stau la baza Uniunii Europene sunt, în opinia celor mai mulţi dintre români, drepturile omului, democraţia, egalitatea şi libertatea. Despre instituţiile Europene, informaţiile sunt destul de sporadice. Doar 17% din cei intervievaţi au auzit de Parlamentul European, 15% de Consiliul European, în timp ce 74% n-au auzit de ele.

Corupţia, principala problemă

Principala problemă a aderării rămâne corupţia, indicată de 46% din români. Sunt menţionate şi agricultura, sărăcia, justiţia, economia, nivelul scăzut de trai. Doar 20% din repondenţi cred că România a făcut progrese în îndeplinirea cerinţelor integrării şi că respectăm cerinţele impuse de Uniune, iar 2% spun că aceia care au nevoie de noi sunt europenii.

Accesul la informaţie, dificil pentru jumătate din populaţie

Informaţiile legate de integrare sunt în continuare apreciate ca greu accesibile. 15% declară că nu au deloc acces la informaţiile necesare, iar 27% spun că accesul e destul de greu. Cât despre oportunităţile de finanţare europeană, 50% declară că nu au deloc acces sau că accesul e dificil, în timp ce pentru 30% din români accesul la banii europeni e apreciat ca foarte facil. 70% din români nu au putut menţiona domeniile d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Primăria Constanța Cod galben de ploi, descărcări electrice și vânt puternic în Dobrogea!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie informează că, în intervalul 17 iulie, ora 12:00 - 18 iulie, ora 03:00, județul Constanța se va afla sub cod galben de instabilitate atmosferică. În intervalul menționat, în Dobrogea, vor fi perioade cu instab

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 4 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum 17 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 4 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum o ora
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

Un fost medaliat olimpic a murit după ce a fost lovit de fulger, în timpul unei excursii

HotNews acum 17 minute
Norevgianul Audun Groenvold, medaliat olimpic cu bronz la JO 2010 de la Vancouver, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia, potrivit CNN. „Cu mare tristeţe am primit vestea decesului

E „ziua Justin” la Electric Castle!

HotNews acum o ora
Prima ploaie, primele 35.000 de fotografii la panou, la literele EC de lângă castel sau, de anul acesta, și „la rață”, primele recorduri de pași de dans pentru fiecare participant – Electric Castle a început în ritmuri rock, techno și house! Astăzi,

Un bărbat a murit după ce a căzut de la înălțime în timp ce lucra într-o hală din Timișoara

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Incident tragic, astăzi, la Timișoara. Un bărbat în vârstă de doar 33 de ani a murit după ce a căzut de la înălțime, într-o hală de pe calea Stan Vidrighin. „La data de 17 iulie, în jurul orei 09:59, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoar

Vremea

București
acum

27°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°