Unul din cei sapte consilieri judeteni ai PSD Hunedoara a fost ofiter de securitate. Este vorba despre Corneliu Duca, fostul presedinte al Organizatiei PSD din municipiul Hunedoara, aflat la al doilea mandat de consilier judetean.
In campania electorala din anul 2000 adversarii politici ai PDSR au prezentat un document din arhiva fostului PCR prin care se dovedea ca Duca a fost ani buni ofiter de Securitate. El este banuit, ca a desfasurat activitati de colectare de informatii chiar si dupa ce a fost trecut in rezerva.
In ciuda scandalului provocat pe plan local, cu patru ani in urma, Corneliu Duca, fiind bine plasat pe listele de partid, a fost ales consilier judetean. Recent au "aparut" si alte documente din arhivele fostei Securitati in care este mentionat numele consilierului PSD. Corneliu Duca recunoaste ca a fost ofiter de Securitate, dar a precizat ca nu a facut rau nimanui.
Duca a intrat in Securitate in 1955, la mijlocul deceniului in care comunistii, prin intermediul Securitatii, au comis cele mai multe atrocitati. Treapta cu treapta, actualul consilier judetean a ajuns locotenent major de securitate. In 1963 insa a fost trecut in rezerva in urma unei actiuni mai ample de epurare, prin care fosta Securitate a incercat sa scape de angajatii cu "pete la dosar".
Acest lucru se pare ca nu a insemnat insa sfarsitul legaturilor sale in cadrul fostului Minister de Interne.
Negru pe alb
Duca figureaza pe prima pozitie a unui tabel al Securitatii din Hunedoara cu ofiterii de rezerva, membri PCR, folositi in munca informativa. Dupa trecerea in rezerva a fost numit pe un post de tehnician in cadrul Intreprinderii Miniere Hunedoara, ca sef al Biroului de aparare locala anti-aeriana.
In anii '70, Securitatea a f