Vicepreşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Laszlo Gyerko (foto), a declarat, ieri, la Braşov că societatea Tractorul SA va fi vândută prin licitaţie cu strigare, aşa cum ziarul nostru a anunţat, în exclusivitate, încă de acum o lună. „Tractorul va fi vândută prin licitaţie cu strigare, dar după ce va fi restructurată, astfel încât să fie vândut doar modulul în care se vor produce tractoare”, a arătat Gyerko.
Deocamdată nu se ştie cu exactitate momentul în care va avea loc licitaţia, conducerea societăţii aşteptând un aviz pentru începerea restructurării companiei. Pentru aceasta, însă, este nevoie de investiţii din partea AVAS de cel puţin 12 milioane de euro, potrivit directorului general al societăţii, Titu Şerban. O altă variantă a restructurării ar costa AVAS aproximativ 18 milioane de euro, dar aceasta nu este pe placul conducerii Autorităţii.
Gyerko a recunoscut ieri că mai multe companii sunt interesate de uzina braşoveană, printre acestea aflându-se şi firme producătoare de tractoare şi maşini agricole, dar şi fondul de investiţii Mass Financial Corp, care ar mai dori să cumpere şi Nitramonia Făgăraş. De compania braşoveană mai sunt interesate concernul Ergon - care produce piese de schimb pentru Fiat, Mahindra&Mahindra - o companie indiană care a blocat mersul privatizării Tractorul SA în ultimul an, Banca Comercială Carpatică, în parteneriat cu compania Atlassib, MYO-O - fabricantul român de semănători, care îşi va muta locaţia din Bucureşti ş.a.. Vicepreşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Laszlo Gyerko (foto), a declarat, ieri, la Braşov că societatea Tractorul SA va fi vândută prin licitaţie cu strigare, aşa cum ziarul nostru a anunţat, în exclusivitate, încă de acum o lună. „Tractorul va fi vândută prin licitaţie cu strigare, dar după ce va fi restructurată, astfel încât să