In opinia lui Alexandru Barladeanu, un alt martor important in ecuatia reformei din 1947, masura stabilizarii a fost una "de clasa", a carei scop era "slabirea burgheziei". Desi prelucrata in secret de comunisti si apropiatii lor, stabilizarii i s-a dat "nemascat" rolul de "spoliator al claselor avute".
Realist si cu spirit critic a analizat Alexandru Barladeanu, unul dintre putinii specialisti in economie din conducerea comunista, problematica stabilizarii.
Pe langa dificultatile create de perioada postbelica, invocate de colegul sau, Gheorghe Gaston Marin, Alexandru Barladeanu trece pe "lista neagra" si despagubirile platite sovieticilor si "faptul ca activau Sovromurile care transferau o parte din avutie in URSS, la care se mai adauga, bineinteles, si proasta conducere". In mod concret, concluzioneaza fostul secretar general in Ministerul Economiei Nationale, spre deosebire de perioada "de dinainte de razboi, preturile crescusera de 100 - 150 de ori si viata economica era falsificata de aceasta inflatie".
LEUL STABILIZAT. Dupa o pregatire de aproape o jumatate de an, in august 1947 s-a facut stabilizarea monetara, adica, precizeaza Barladeanu, "s-a introdus o moneda noua - tot leul, dar cu un alt continut in aur". 1 leu stabilizat putea fi schimbat pentru 20.000 lei vechi. Comisia interministeriala pentru redresare economica si stabilizare monetara a stabilit insa si sumele care puteau fi schimbate. La 11 august, cand poporul a fost instiintat sa se prezinte la ghiseele de preschimbare a banilor, s-a anuntat ca salariatii si muncitorii aveau dreptul sa schimbe 3 milioane de lei vechi, agricultorii - 5 milioane (plus alte 2,5 milioane cei care-si platisera cotele la stat) si 1,5 milioane cei care erau neincadrati in campul muncii. Conform unui plan complet centralizat, cetatenii aveau la dispozitie trei zile pentru a-si primi "cota" de bani "stabi
