Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"PD a lucrat in haita"

Publicat in HotNews, miercuri 23 august 2006 · ·

(Foto: Ziarul Informatia)

Primarul, viceprimarul si sase consilieri locali din comuna hunedoreana Turdas si-au schimbat declaratiile de apartenenta politica in numai doua saptamani, ei trecand de la Partidul Conservator (PC), la Partidul Democrat (PD).

Presedintele PC Hunedoara, Petru Marginean, a declarat intr-o conferinta de presa, ca a trimis o nota Primariei comunei Turdas prin care solicita incetarea mandatelor celor opt persoane pentru ca ar fi incalcat prevederile legale in ceea ce priveste statutul alesilor locali.

El considera ca in comuna Turdas este necesara declansarea procedurii pentru organizarea de alegeri anticipate pentru functia de primar, posturile de consilier local urmand sa fie ocupate de persoanele care au candidat in 2004 pe listele conservatorilor.

“Primarul Aurel Lup si-a depus declaratia de apartenenta politica la Partidul Conservator, impreuna cu viceprimarul si sase consilieri locali, in data de 27 iulie. Apoi, in data de 8 august, cei opt au depus alte declaratii de apartenenta la Partidul Democrat.

Partidul Conservator a luat act de demisia lor si solicitam declansarea de alegeri anticipate pentru Primaria Turdas”, a precizat Marginean.

In opinia sa, cei opt alesi locali ar fi fost “racolati” de catre PD prin promisiuni referitoare la acordarea de fonduri suplimentare pentru proiecte ale administratiei locale.

„Prefectul a facut presiuni ca primarul, viceprimarul si inca sase consilieri locali din comuna Turdas, sa treaca de la PC la PD. Cred ca ar fi indicat ca prefectul sa-si dea demisia din functie, pentru ca s-a implicat in problemele partidelor politice.

Daca nu-si va da demisia, voi cere Guvernului, prin premierul Calin Popescu Tariceanu, sa demareze o ancheta pentru

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul fotbalist român Ionel Ganea, implicat într-un accident rutier. Copilul său de 2 ani a fost transportat la spital

Libertatea acum 4 ore
Fostul fotbalist român Ionel Ganea, în vârstă de 51 de ani, a fost implicat într-un accident rutier, vineri, 9 mai. Incidentul a avut loc între localitatea Hurez, din comuna Beclean, și municipiul Făgăraș, relatează GSP.

Cinci lucruri neașteptate despre noul Papă, Leon al XIV-lea: a fost grădinar, dar și un jucător de tenis „formidabil”

Libertatea acum 9 ore
Când Papa Leon al XIV-lea a pășit pe balconul Bazilicii Sfântul Petru, puțini dintre cei adunați în piață știau detalii despre cardinalul Robert Francis Prevost. Însă, în cele câteva ore de la anunțul Vaticanului privind noul Papă, au început să ias

Oficial de la BEC Cum arată buletinele de vot pentru turul doi al alegerilor prezidențiale 2025 (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) aduce la cunoștința publicului faptul că, la data de 9 mai 2025, au fost stabilite machetele buletinelor de vot care vor fi utilizate în secțiile de votare din țară și din străinătate la al doilea tur de scrutin al ale

Viktor Orban l-a citat pe George Simion într-un mesaj despre alegerile din România. „Complet de acord”

HotNews acum 10 ore
Afirmațiile făcute de George Simion despre „Europa națiunile” în dezbaterea prezidențială de joi seară au fost citate de premierul maghiar Viktor Orban într-un discurs susținut vineri care a fost publicat pe contul oficial de X. „Ieri, în timpul dez

Crin Antonescu: „Europa este sub atac. Dinăuntru și din afară”

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat al PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a transmis, vineri seară, un mesaj de Ziua Europei, în care a afirmat că aceasta este „un spirit, o civilizaţie, nu un monopol, o lozincă, o caricatură”. Politicianul crede

Doi bărbaţi, împuşcati de alţi trei într-o spălătorie auto din oraşul Pantelimon / Anchetă a Poliţiei

News.ro acum 8 ore
Poliţiştii din judeţul Ilfov au demarat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de către o unitate medicală din oraşul Pantelimon că doi bărbaţi s-au prezentat cu plăgi împuşcate. Ancheta a reliefat că victimele au fost împuşcate de alţi trei bărbaţi, î

Medicul care a semnalat morțile suspecte de la Sf. Pantelimon a câștigat procesul cu spitalul. Elena Voicu va primi despăgubiri pentru concedierea sa

HotNews acum 7 ore
Medicul ATI Elena Antoaneta Voicu a câștigat procesul pe care l-a intentat Spitalului Sf. Pantelimon, după concedierea sa. Voicu a semnalat în aprilie 2024 o serie de decese suspecte ale unor pacienți internați în secția de Terapie Intensivă, sesiza

Maia Sandu a anunțat: „Eu personal îl voi vota pe Nicușor Dan”. Cum explică votul mare al moldovenilor

HotNews acum 11 ore
Prezența mare la vot la secțiile din Republica Moldova deschise pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din România arată că cetățenii au perceput acut riscurile cu care se confruntă România și cu care s-a confruntat și țara lor în trecut, a e

Ministrul Finanțelor: „Piețele evaluează situația politică actuală ca un risc semnificativ”

HotNews acum 6 ore
Ministrul interimar al Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri seară, o îmbunătăţire uşoară a condiţiilor de piaţă, dar şi faptul că „agenţiile de rating şi pieţele evaluează situaţia politică actuală ca un risc semnificativ şi factor negativ”. Mi

Ucraina expulzează doi diplomați ungari. Decizia, după o măsură similară a Budapestei și arestarea a doi agenți ai Ungariei

HotNews acum 4 ore
Ministerul ucrainean de Externe a anunțat vineri expulzarea a doi diplomați ungari, după ce Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a comunicat mai devreme că a descoperit o rețea de spionaj ungară și că a arestat doi presupuși spioni ai Budapeste

Vremea

București
acum

sâm.

9°/13°
dum.

8°/20°
lun.

7°/16°
mar.

9°/16°
Iasi
acum

sâm.

6°/17°
dum.

6°/9°
lun.

4°/14°
mar.

5°/14°
Constanta
acum

sâm.

8°/13°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
mar.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

4°/14°
dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

sâm.

6°/17°
dum.

7°/19°
lun.

5°/17°
mar.

5°/17°