La 1800, in centrul Craiovei era o lume pestrita. Negustori asezati lânga tarabe, chematori care te trageau de mâneca sa vii la pravalia lor, tarani veniti la cumparaturi in oras, macelari care, daca nu ofereau carne spre vânzare, erau luati la bataie de politisti - toate astea se intâmplau intr-un orasel care nu se ridica prea mult ca populatie peste o comuna din zilele noastre. Orasul Craiova, asa cum arata el putin dupa 1800, era extrem de mic. Avea doua „rascruciuri“ importante. Rascruciul Mare se gasea la intersectarea strazilor Lipscani (nume pe care l-a primit mai târziu) si Madona Dudu (care pe atunci se numea Ulita Precestei) cu strada Unirii (Ulita Mare, pe atunci). Apoi, pe locul unde este acum Valea Vlaicii se afla Rascruciul Mic, reprezentând locul de intâlnire intre drumul Bucurestiului, drumul Vâlcei, drumul Severinului si drumul Calafatului (sau drumul Diiului, dupa vechea denumire a Vidinului bulgaresc). Craiova incepea la Patria La intrarea in oras de pe drumul Bucurestiului, undeva in zona cinematografului Patria de astazi, incepea zona hanurilor mari si mici, a mestesugarilor zgomotosi, a caldararilor si potcovarilor. De aici se intra in „târg“. De fapt, vreme indelungata a fost pe locul judecatoriei de azi Hanul Poroineanu, de unde plecau diligentele. In aceasta margine de oras se asezase breasla „ulierilor“ - fabricantii de ulei. Apoi strazile duceau drept in locul destinat pentru „piata“, pentru vânzarea alimentelor. Macelariile erau instalate pe un loc viran cuprins intre strada Plapumarilor, devenita apoi a Copertarilor, si strada Buzesti de astazi. Mai la vale, in fata hotelului Stancescu de altadata, erau pescariile, iar pe ulita care lega cele doua piete (Lipscaniul de azi) fusese amenajat un sir de pravalioare, adapostind inevitabilele cârciumi, pe bragagii, vânzatorii de zaharicale turcesti, pe opincari si lumânarari, asezati fiecare la