Platforma maritima Orizont a fost capturata, ieri dimineata, de forte ale armatei iraniene. Despre soarta celor nouasprezece cetateni romani si sapte indieni aflati la bord nu s-a mai stiut nimic pana dupa ora 17,00. Oficialii romani se feresc sa spuna lucrurilor pe nume, dar neoficial afirma ca un astfel de atac reprezinta practic o declaratie de razboi, platforma reprezentand teritoriu romanesc, oriunde s-ar afla. Primele semnale Derularea evenimentelor a inceput inca de la primele ore ale diminetii. Platforma Orizont, apartinand companiei Grup Servicii Petroliere (GSP), cu sediul in Constanta, se afla in Golful Persic, in zona riverana Iranului, considerate ape internationale, in baza unui contract semnat cu o firma din aceasta tara. Ieri, la ora 7.00, in timpul raportului, comandantul platformei Orizont a sesizat conducerea ca, luni seara, elicoptere militare au survolat platforma. "Seful de platforma, Viorel Petcu, este constantean. Am vorbit azi dimineata (n.r. - ieri) cu el, in urma unui raport, si a spus ca totul este OK. Nu avea nimic la bord. Mi-a spus insa ca avea o nava militara in jur si doua remorchere civile, care stateau de obicei acolo, pentru siguranta, pentru ca in apropiere este o platforma centrala de productie", a declarat Valeriu Irimioiu - consilier presedinte GSP. Focuri de arma Dupa cateva ore de acalmie, seful platformei transmite semnale SOS catre toate navele aflate in zona si catre autoritati. 9.15 - sunt semnalate primele focuri de arma de pe nava militara. A urmat o adevarata operatiune de comando, asa cum se vede numai in filme. Dupa ce primele salve au smuls macaraua de la tribord, care a cazut in mare, patru soldati iranieni au urcat la bordul platformei, tragand foc dupa foc spre centrul de comanda, in timp ce camarazii lor executau foc de acoperire. 9.45 - Viorel Petcu anunta conducerea GSP ca persoane inarmate, apartinand