Preşedintele israelian Moshe Katsav (foto dreapta), aflat în centrul unui scandal sexual, este tot mai aproape de sfârşitul carierei sale politice, dupã ce oficiali ai poliţiei au anunţat cã "dovezile strânse pânã acum sunt mai semnificative şi mai dramatice decât cele fãcute public prin mass-media." Katsav, împreunã cu câteva zeci de angajaţi ai biroului prezidenţial, au fost interogaţi ieri de poliţie. Procurorul general al Israelului, Menachem Mazuz, a aprobat ca preşedintele Moshe Katsav sã fie interogat în calitate de suspect – ceea ce din punct de vedere legal înseamnã cã ulterior acesta ar urma sã fie inculpat, sub acuzaţiile de viol şi hãrţuire sexualã. Cel puţin doua femei l-au acuzat de hãrţuire pe Katsav, (61 ani), însa acesta se declarã nevinovat, afirmând cã este victima unei tentative de şantaj. Conform poliţiei, una din angajatele administraţiei prezidenţiale l-a acuzat pe Katsav cã a şantajat-o sã întreţinã relaţii sexuale cu el sub ameninţarea concedierii. Marţi, anchetatorii au confiscat o serie de documente şi de calculatoare din biroul prezidenţial, iar în zilele urmãtoare îl vor interoga din nou pe Katsav. În cazul în care va fi pus oficial sub acuzare preşedintele Moshe Katsav, ales preşedinte din anul 2000, se bucurã de imunitate împotriva unui proces, dar Parlamentul l-ar putea obliga sã renunţe la funcţie. (I.B.)
Preşedintele israelian Moshe Katsav (foto dreapta), aflat în centrul unui scandal sexual, este tot mai aproape de sfârşitul carierei sale politice, dupã ce oficiali ai poliţiei au anunţat cã "dovezile strânse pânã acum sunt mai semnificative şi mai dramatice decât cele fãcute public prin mass-media." Katsav, împreunã cu câteva zeci de angajaţi ai biroului prezidenţial, au fost interogaţi ieri de poliţie. Procurorul general al Israelului, Menachem Mazuz, a aprobat ca preşedintele Moshe Katsav sã fie interogat î