Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moara Violatos va fi transformata in Palat Regional

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 23 august 2006 ·

Conducerea Consiliului Judetean Braila are de gind sa-si gaseasca un sediu pentru Agentia de Dezvoltare Regionala Sud-est, de sa rupa gura tirgului, nu alta. Cum sintem ditamai capitala regionala, oficialii judeteni au cautat o cladire cu adevarat reprezentativa, iar aceasta a fost gasita deja: fosta moara Violatos, aflata pe malul Dunarii, intr-o zona pe care sefii administrativi locali o gasesc numai buna pentru fetele inalte, cu obraz fin, european, ce vor fi oaspetii ADR Sud-Est, odata cu integrarea in Uniunea Europeana.

"Am inceput sa ne gindim, ca si capitala regionala, la un sediu adecvat si acum a aparut o oportunitate, se numeste moara Violatos, iar noi ne-am exprimat deja dreptul de a intra in negocieri pentru o parte din ea, care este vinduta de un lichidator din Bucuresti. E o cladire reprezentativa pentru Braila, dupa cum spun arhitectii, are parcare, are tot ce-i trebuie, are o pozitie extraordinara, si are si spatiul necesar pentru a functiona o asemenea institutie, precum ADR Sud-Est. In plus, vreau sa preluam aceasta cladire si pentru celelalte institutii care vor veni la Braila, sa lucreze in interesul regiunii, al judetului etc", a declarat presedintele CJ. Acesta a mai precizat ca nu are de gind sa acopere toate cheltuielile presupuse de achizitionarea cladirii, numai de la bugetul judetean, ci si-a propus ca suma sa se imparta intre cele sase judete ale regiunii: "Nu o sa iau de la inceput chiar toata cladirea, dar este un pas pe care-l facem acolo, si chiar daca nu vom reusi la inceput sa luam decit o parte, probabil ca vom reusi pe urma, impreuna cu colegii nostri parlamentari. Nu stiu cum vom face, dar ideea este sa cumparam aceasta cladire, si ea sa fie rascumparata de cele sase judete componente ale Regiunii de Dezvoltare Sud-Est, ca sa facem aici sediu regional. Este o zona interesanta, este legata si de partea istorica a orasulu

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri Prezidențiale A fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 47 minute
Pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale Ilie Bolojan, președinte interimar PNL, a anunțat, luni, că pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea cand

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Lucian Romaşcanu: PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României / Va fi elaborat în următoarele 6 luni de zile

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PSD, preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, a anunţat luni că PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României. ”Astăzi a avut

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum o ora
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Temperatura maximă ar putea ajunge la 9 grade

Ziare.com acum 34 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, 13 ianuarie, estimarea pentru următoarele două săptămâni, pe regiuni geografice, în general, maximele diurne urcând până la 9 grade, iar minimele nocturne coborând până la minus 12-13 grade, în T

Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai (VIDEO)

Ziua Constanta acum 40 minute
Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai, a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai iar PSD îşi dore

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 4 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

George Simion: Vom continua protestele şi presiunea internă şi externă

Mediafax acum 2 ore
„Nicio reacţie până acum din partea Guvernului, nicio reacţie din partea lui Klaus Iohannis. Asta înseamnă că vom continua presiunea internă şi externă. Cerem sesiune parlamentară extraordinară, pentru că, în ianuarie, parlamentarii români sunt în v

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/2°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°