Institutele de cercetare din Marea Britanie, specializate in studiul fenomenului imigratiei au avertizat ca dezbaterea privind deschiderea pietei muncii pentru imigrantii romani si bulgari, dupa aderarea celor doua tari la Uniunea Europeana, se transforma intr-o "isterie", relateaza cotidianul britanic The Independent.
Reprezentantii diferitelor institute au declarat ca argumentele celor care se opun primirii imigrantilor romani si bulgari se bazeaza pe "prejudecati si ignoranta".
Dezbaterea publica privind imigratia a capatat o mare amploare dupa ce reprezentanti importanti ai lumii politice britanice si intreaga presa locala au evidentiat posibilele pericolele pe care le genereaza primirea de imigranti romani si bulgari. De la declansarea unei epidemii de HIV in Marea Britanie de catre copii romani, invadarea tarii de catre mafia bulgara care va aduce heroina, arme si prostituate, supraaglomerarea scolilor si spitalelor pana la cresterea substantiala a cersetorilor pe strazile Marii Britanii, toate aceste ipoteze au fost vehiculate in ultimele saptamani de presa britanica.
Serviciul pentru Informarea Imigrantilor, institutie independenta din Marea Britanie, a denuntat comentariile fara fundament real despre numarul muncitorilor care vor veni in Marea Britanie, aparute in presa, pe care le-a comparat cu "isteria" care a marcat aderarea Poloniei si a altor tari la UE in 2004.
"Realitatea este oarecum diferita de comentariile celor care nu au examinat cu suficienta atentie faptele, inainte sa faca declaratii salbatice", a apreciat Keith Best, directorul executiv al IAS, pentru The Independent.
In timp ce grupul de lobby Migrationwatch, sustinator al limitarii accesului imigrantilor, a declarat ca 300.000 de romani si bulgari vor invada Marea Britanie in primele 20 de luni de la aderarea la UE a celor doua tari, Tony McNulty, ministru de s